Cu greu, ma despart de blogul meu de pe blogspot.
Obisnuinta sau multe ganduri adunate aici.
Dar, asa cum mi-am promis, m-am adunat si m-am mutat la casa noua.
Inca mai am de decorat si de finisat. Dar, am vrut sa ma asez pe noul meu domeniu si sa ma simt acasa. Pentru ca de azi inainte, acolo voi scrie.
Va multumesc tuturor care ati citit, ati comentat, v-ati enervat, v-ati bucurat.
Fiecare lucru are povestea lui. Perspectivele din care privim un lucru sunt infinite.
De aceea, permite-ti-mi, va rog, sa-mi spun si eu parerea. Oricum o spun:))
Imi multumesc mie pentru constanta, pentru autosugestie si autoeducare.
Ma bucur, inca o data, ca am gasit pastila potrivita pentru mintea mea.
Acest jurnal, blog, pagina de scris.
Va astept de azi incepand pe ioanapomnutiu.ro
Nu o sa mai postez aici!
Toate cele bune!
miercuri, 18 ianuarie 2012
joi, 5 ianuarie 2012
Top 5 Blog...
Am avut zile sufieciente si de azi, mai am inca 4, in care pot sa rasfoiesc si sa lenevesc.
Am rasfoit ”paginile” blogului si am privit si statisticile. Poate si defapt cu siguranta, nu am mii de vizitatori pe zi. Dar fiecare vizitator, care revine cu un comentariu, cu o replica, cu o sugestie, cu o indignare, ma face sa realizez ca defapt, asa a naibii si a dracu cum sunt, am si eu oameni langa mine.
Eu scriu pentru mine si nu scriu pentru vizualizari. Scriu pentru sufletul meu si scriu pentru linistea si regasirea eului pierdut.
Bucuria, fara modestie si ipocrizie, e de partea mea, atunci cand fac si dialog si nu doar monolog.
Asa ca, azi m-am gandit sa va destainui si voua, ceea ce a fost cel mai citit pe blog.
1. Tarziu in noapte- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2010/10/tarziu-in-noapte.html
2. Incotro...- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2010/09/incotro.html
3. Kindle e pentru citit...-http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2011/02/kindle-3e-pentru-citit.html
4. Ce zici maica???- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2010/11/ce-zici-maica.html
5. Eu incerc, dar nu prea reusesc- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2011/10/eu-incerc-dar-nu-prea-reusesc.html
Eu am recitit si m-am regasit pe mine, in diverse ipostaze, stari si momente.
Multumesc voua si multumesc mie!
Am rasfoit ”paginile” blogului si am privit si statisticile. Poate si defapt cu siguranta, nu am mii de vizitatori pe zi. Dar fiecare vizitator, care revine cu un comentariu, cu o replica, cu o sugestie, cu o indignare, ma face sa realizez ca defapt, asa a naibii si a dracu cum sunt, am si eu oameni langa mine.
Eu scriu pentru mine si nu scriu pentru vizualizari. Scriu pentru sufletul meu si scriu pentru linistea si regasirea eului pierdut.
Bucuria, fara modestie si ipocrizie, e de partea mea, atunci cand fac si dialog si nu doar monolog.
Asa ca, azi m-am gandit sa va destainui si voua, ceea ce a fost cel mai citit pe blog.
1. Tarziu in noapte- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2010/10/tarziu-in-noapte.html
2. Incotro...- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2010/09/incotro.html
3. Kindle e pentru citit...-http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2011/02/kindle-3e-pentru-citit.html
4. Ce zici maica???- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2010/11/ce-zici-maica.html
5. Eu incerc, dar nu prea reusesc- http://ioanapomnutiu.blogspot.com/2011/10/eu-incerc-dar-nu-prea-reusesc.html
Eu am recitit si m-am regasit pe mine, in diverse ipostaze, stari si momente.
Multumesc voua si multumesc mie!
luni, 2 ianuarie 2012
Orasul ne schimba viata...Va recomanda, cu incredere Midnight in Paris!
Dupa cum precizam si in postarea anterioara, orasul in care decidem sa respiram, ne poate schimba viata, ne poate schimba pe noi ca si om.
Mi-am inceput noul an cu un film deosebit, in regia lui Woody Allen.
O comedie romantica, un cocktail de arta savuros, o poveste despre viata si dorintele care zac in noi. Parisul fermecator cum il stim, luminat si romantic si actori de senzatie: Marion Cotillard, Rachel McAdams, Owen Wilson.
Nu vreau sa povestesc mai mult despre film, pentru ca merita vazut.
Si de asemenea, tot la capitolul filme care ne raman intiparite in suflet, pot enumera si The Debt. O poveste despre teama de a nu dezamagi si curajul de a spune adevarul.
Luati un popcorn si vizionare placuta!
Mi-am inceput noul an cu un film deosebit, in regia lui Woody Allen.
O comedie romantica, un cocktail de arta savuros, o poveste despre viata si dorintele care zac in noi. Parisul fermecator cum il stim, luminat si romantic si actori de senzatie: Marion Cotillard, Rachel McAdams, Owen Wilson.
Nu vreau sa povestesc mai mult despre film, pentru ca merita vazut.
Si de asemenea, tot la capitolul filme care ne raman intiparite in suflet, pot enumera si The Debt. O poveste despre teama de a nu dezamagi si curajul de a spune adevarul.
Luati un popcorn si vizionare placuta!
duminică, 1 ianuarie 2012
Sfarsitul nu e aici....e doar un alt an din viata noastra...
Inevitabil, in pragul sarbatorilor, devenim melancolici, plini de sentimente marete, de resentimente. La fel, se petrece si in prag de Anul Nou.
Desi, probabil a fost un an bun, in ulimul moment, in ultima zi din an, il consideram un an ”prost”, in care nu am dus la bun sfarsit tot ceea ce ne-am propus, nu am avut tot ceea ce am vrut si lista se continua, cu mofturi. De regula, consumatorismul, ipocrizie, setea de mai mult, ne determina sa degustam partea goala a paharului.
Zile la rand, din iunie incoace, nu ma mai satur sa adulmec orasul. Din geamul celor doua autobuze, cu care tranversez tot orasul, vad fuste colorate, tramvaie pictate, furnici cu chip de om ce alearga de colo colo, cladiri inalte si vechi. Vad turla catedralei si porumbei ciugulind de pe jos cateva firimituri aruncate de o doamna grizonata, trecuta de 60 de ani, care zambeste hranind aceste vietati.
Simt miros de asfalt, miros de ambreaj, vad chipuri zambind si altele oftand. Vad lumini la tot pasul si orasul e gatit de sarbatoare.
Ma dau jos cu o statie inainte de destinatie, ca sa parcurg orasul si pe jos. Semafoare, tocuri, claxoane...Doamne, daca mi-ai fi zis ca o sa le iubesc, nu as fi crezut.
Asadar, cea mai inteleapta decizie pe anul trecut, a fost reintoarcerea la viata, reintoarcerea in Cluj. Am simtit ca orasul m-a asteptat. Am simtit ca asfaltul a asteptat ca eu sa imi asez din nou ghetele pe el si sa il strabat. Am simtit ca luminitele s-au aprins sa imi calauzeasca mie calea si drumul spre nicaieri. Gogosariile si patiseriile isi deschid usile si isi imprastie mireasma peste oras, chemandu-ma.
Am revenit la viata, am revenit aici unde imi este locul. Vorbesc in mintea mea cu orasul si ii multumesc ca m-a primit inapoi, chiar daca eu i-am intors spatele candva si am dat vina pe el.
I-am promit ca anul acesta o sa-l cutreier de la catedrala la parc, de la opera la teatru, de la librarii la Mall, de la centrul vechi la Faget, de la un capat la altul. Vreau sa ne cunoastem mai bine, ca sa ne vorbim in taina, oriunde si oricand.
Vreau ca anul acesta, odata cu mutarea pe noul domeniu, sa pot sa scriu aceste experiente noi si sa le impartasesc cu voi. Si vreau ca pe cele vechi, din trecut, sa le transform in poveste. Etapa cu etapa, voi publica pe site si trecutul si prezentul si viitorul.
Nu am regrete de la anul trecut. El nu e vinovat pentru ceea ce eu mi-am propus sa fac si tot eu am lasat-o balta.
Nu imi fac nici bilant, nici lista noua.
Vreau sa las viata sa prinda viata. Vreau sa las toate simturile sa se desfete. Lucrurile materiale vin si pleaca, pe cand experientele sunt cele care ma construiesc.
Va doresc ca toate dorintele sa le indepliniti anul acesta. Sa va ridicati in picioare si sa nu uitati, ca totul depinde doar de noi. Doar noi putem sa ”strivim corola de lumini a lumii”!
Desi, probabil a fost un an bun, in ulimul moment, in ultima zi din an, il consideram un an ”prost”, in care nu am dus la bun sfarsit tot ceea ce ne-am propus, nu am avut tot ceea ce am vrut si lista se continua, cu mofturi. De regula, consumatorismul, ipocrizie, setea de mai mult, ne determina sa degustam partea goala a paharului.
Zile la rand, din iunie incoace, nu ma mai satur sa adulmec orasul. Din geamul celor doua autobuze, cu care tranversez tot orasul, vad fuste colorate, tramvaie pictate, furnici cu chip de om ce alearga de colo colo, cladiri inalte si vechi. Vad turla catedralei si porumbei ciugulind de pe jos cateva firimituri aruncate de o doamna grizonata, trecuta de 60 de ani, care zambeste hranind aceste vietati.
Simt miros de asfalt, miros de ambreaj, vad chipuri zambind si altele oftand. Vad lumini la tot pasul si orasul e gatit de sarbatoare.
Ma dau jos cu o statie inainte de destinatie, ca sa parcurg orasul si pe jos. Semafoare, tocuri, claxoane...Doamne, daca mi-ai fi zis ca o sa le iubesc, nu as fi crezut.
Asadar, cea mai inteleapta decizie pe anul trecut, a fost reintoarcerea la viata, reintoarcerea in Cluj. Am simtit ca orasul m-a asteptat. Am simtit ca asfaltul a asteptat ca eu sa imi asez din nou ghetele pe el si sa il strabat. Am simtit ca luminitele s-au aprins sa imi calauzeasca mie calea si drumul spre nicaieri. Gogosariile si patiseriile isi deschid usile si isi imprastie mireasma peste oras, chemandu-ma.
Am revenit la viata, am revenit aici unde imi este locul. Vorbesc in mintea mea cu orasul si ii multumesc ca m-a primit inapoi, chiar daca eu i-am intors spatele candva si am dat vina pe el.
I-am promit ca anul acesta o sa-l cutreier de la catedrala la parc, de la opera la teatru, de la librarii la Mall, de la centrul vechi la Faget, de la un capat la altul. Vreau sa ne cunoastem mai bine, ca sa ne vorbim in taina, oriunde si oricand.
Vreau ca anul acesta, odata cu mutarea pe noul domeniu, sa pot sa scriu aceste experiente noi si sa le impartasesc cu voi. Si vreau ca pe cele vechi, din trecut, sa le transform in poveste. Etapa cu etapa, voi publica pe site si trecutul si prezentul si viitorul.
Nu am regrete de la anul trecut. El nu e vinovat pentru ceea ce eu mi-am propus sa fac si tot eu am lasat-o balta.
Nu imi fac nici bilant, nici lista noua.
Vreau sa las viata sa prinda viata. Vreau sa las toate simturile sa se desfete. Lucrurile materiale vin si pleaca, pe cand experientele sunt cele care ma construiesc.
Va doresc ca toate dorintele sa le indepliniti anul acesta. Sa va ridicati in picioare si sa nu uitati, ca totul depinde doar de noi. Doar noi putem sa ”strivim corola de lumini a lumii”!
joi, 29 decembrie 2011
Ce imi doresc de ziua mea?
O traditie adevarata e legata de ziua mea de nastere.
M-am nascut iarna. Intr-o zi, in care gerul si frigul s-au simtit in profunzime, a mea mamica s-a gandit, ca ar fi bine, sa cutreiere pe strada si sa isi viziteze o prietena.
S-au vizitat, au povestit si apa s-a rupt.
Am aparut pe lume pe la ora 17 si am adus surpindere in ochii mamei, care ma voia baiat. Din Iulia Corina, am devenit Ioana Corina, deoarece moasa nu a acceptat sa ma numesc Iulia si eu eram nascuta de Boboteaza. Ioana Corina s-a facut si asa a ramas.
Am trait de mic copil cu aceea senzatie si dragoste inexplicabila pentru fiecare fulg de zapada. Si astazi, un fulg de zapada poate alunga un noian de nervi.
Iubesc Craiunul, zapada, gerul si frigul, lumea acoperita de alb, eternul alb.
Iubesc bradul de Craciun, Mosul, cadourile, serile aromate cu portocale si vin rosu. Iubesc sa rasfoiesc file de carte si sa aud suieratul vantului afara, iar eu ma simt ocrotita de caldura din casa. Nu pot concepe o iarna fara sarbatoare, fara cadouri, fara plimbari la 1 noaptea sub fulgii de zapada, fara o tigara langa geam urmarind intensitatea ninsorii.
M-a obisnuit mama de mic copil, ca de Craciun avem brad verde, portocale, cozonaci, cadouri puse sub brad si bradul nu dispare pana pe 10 ianuarie.
Despre brad, am scris in alta postare.
Acum, m-am obisnuit sa-l pregatesc de pe 5 decembrie si sa-l tin pana cand am eu chef. Pentru ca nimic nu e mai mirific si fascinant, decat beculetele mici si rosii, palpaind in jurul meu.
Lucrurile au evoluat. Noi ne-am maturizat. Lumea s-a comercializat.
Eu imi doresc de ziua mea si de viitoarele mele zile de nastere, sa pot pastra in suflet aceste cadouri simbolice si sufletesti, dragi mie.
Dar, cum spuneam, ne comercializam cu fiecare zi care vine si trece.
De aceea, m-am gandit sa imi pregatesc o lista, cu ceea ce imi doresc de ziua mea.
Nu sunt pretentioasa si accept orice, dar cand primesc ceea ce am nevoie sau ceea ce imi doresc, ma bucur mai mult. Iar cand primesc ceea ce iubesc, cadoul va ramane mereu in sufletul si amintirea mea.
LISTA:
-o pereche de papuci de casa, moi, cladurosi si colorati
-Un om sfarsit- Giovanni Papini
-Paula- Isabel Allende
-Trandafirii- Leila Meacham
-Cum mi-am petrecut vacanta de vara- T.O. Bobe
- Poker- Bogdan Cosa
-Fata catre fata. Intalniri si portrete- Andrei Plesu
-Despre frumusetea uitata a vietii- Andrei Plesu
-o bricheta de colectie
-chestii de relaxare SPA
-o gentuta de toate zilele
-primesc si dragoste, imbratisari si un simplu La Multi Ani! cu bratele deschise.
Primesc lucruri din suflet!
Dar nu vreau sa mai primesc:
-cesti de cafea
-curele cu Ceaicovski
-cercelusi frumusei cu fluturasi si rozomovisme
-cutiute de bijuterii
-flori(de orice fel) de crescut si de aruncat
-sampanie pentru copii(eu vreau pentru cei care au un sfert de secol)
-bibeloase dragalase
-oglinzi si oglinjioare
-mutunaci de copii
Si va rog, nu ma puneti in situatia, sa va chem la ziua mea, ca si cum voi ati fi uitat.
Voi fi acasa si va primesc cu vin bun, tequila, crema de wisky, tuica de prune, bere, suc si freshuri, un expresso sau o ciocolata calda. Pregatesc si tort!
Si daca doriti, simtiti, va astept, fara alte introduceri!
M-am nascut iarna. Intr-o zi, in care gerul si frigul s-au simtit in profunzime, a mea mamica s-a gandit, ca ar fi bine, sa cutreiere pe strada si sa isi viziteze o prietena.
S-au vizitat, au povestit si apa s-a rupt.
Am aparut pe lume pe la ora 17 si am adus surpindere in ochii mamei, care ma voia baiat. Din Iulia Corina, am devenit Ioana Corina, deoarece moasa nu a acceptat sa ma numesc Iulia si eu eram nascuta de Boboteaza. Ioana Corina s-a facut si asa a ramas.
Am trait de mic copil cu aceea senzatie si dragoste inexplicabila pentru fiecare fulg de zapada. Si astazi, un fulg de zapada poate alunga un noian de nervi.
Iubesc Craiunul, zapada, gerul si frigul, lumea acoperita de alb, eternul alb.
Iubesc bradul de Craciun, Mosul, cadourile, serile aromate cu portocale si vin rosu. Iubesc sa rasfoiesc file de carte si sa aud suieratul vantului afara, iar eu ma simt ocrotita de caldura din casa. Nu pot concepe o iarna fara sarbatoare, fara cadouri, fara plimbari la 1 noaptea sub fulgii de zapada, fara o tigara langa geam urmarind intensitatea ninsorii.
M-a obisnuit mama de mic copil, ca de Craciun avem brad verde, portocale, cozonaci, cadouri puse sub brad si bradul nu dispare pana pe 10 ianuarie.
Despre brad, am scris in alta postare.
Acum, m-am obisnuit sa-l pregatesc de pe 5 decembrie si sa-l tin pana cand am eu chef. Pentru ca nimic nu e mai mirific si fascinant, decat beculetele mici si rosii, palpaind in jurul meu.
Lucrurile au evoluat. Noi ne-am maturizat. Lumea s-a comercializat.
Eu imi doresc de ziua mea si de viitoarele mele zile de nastere, sa pot pastra in suflet aceste cadouri simbolice si sufletesti, dragi mie.
Dar, cum spuneam, ne comercializam cu fiecare zi care vine si trece.
De aceea, m-am gandit sa imi pregatesc o lista, cu ceea ce imi doresc de ziua mea.
Nu sunt pretentioasa si accept orice, dar cand primesc ceea ce am nevoie sau ceea ce imi doresc, ma bucur mai mult. Iar cand primesc ceea ce iubesc, cadoul va ramane mereu in sufletul si amintirea mea.
LISTA:
-o pereche de papuci de casa, moi, cladurosi si colorati
-Un om sfarsit- Giovanni Papini
-Paula- Isabel Allende
-Trandafirii- Leila Meacham
-Cum mi-am petrecut vacanta de vara- T.O. Bobe
- Poker- Bogdan Cosa
-Fata catre fata. Intalniri si portrete- Andrei Plesu
-Despre frumusetea uitata a vietii- Andrei Plesu
-o bricheta de colectie
-chestii de relaxare SPA
-o gentuta de toate zilele
-primesc si dragoste, imbratisari si un simplu La Multi Ani! cu bratele deschise.
Primesc lucruri din suflet!
Dar nu vreau sa mai primesc:
-cesti de cafea
-curele cu Ceaicovski
-cercelusi frumusei cu fluturasi si rozomovisme
-cutiute de bijuterii
-flori(de orice fel) de crescut si de aruncat
-sampanie pentru copii(eu vreau pentru cei care au un sfert de secol)
-bibeloase dragalase
-oglinzi si oglinjioare
-mutunaci de copii
Si va rog, nu ma puneti in situatia, sa va chem la ziua mea, ca si cum voi ati fi uitat.
Voi fi acasa si va primesc cu vin bun, tequila, crema de wisky, tuica de prune, bere, suc si freshuri, un expresso sau o ciocolata calda. Pregatesc si tort!
Si daca doriti, simtiti, va astept, fara alte introduceri!
luni, 26 decembrie 2011
In curand, ma mut...www.ioanapomnutiu.ro
De la o vreme in coace, gandul tot ma bate...si ma bate...sa ma mut cu blogul. Ma gandeam la wordpress, sa ma extind, sa ma pun pe scris mai serios.
Si surpriza nu a incetat sa apara. Am primit cadoul de Mos Craciun mai repede si este de departe cel mai valoros. Doar de mine va depinde sa imi urmez drumul si scopul in viata.
Asa ca nu ma mai mut nici pe wordpress si nici pe blogspot. Ma mut la mine ”acasa”...
www.ioanapomnutiu.ro
Ce ve-ti gasi?????
In primul rand, voi mentine ”gandurile si emotiile mele” cu si despre ipocrizie, falsitate, steriotipii si cliesee existentiale.
Voi posta si rubrica ”de-ale sufletului”, unde ve-ti gasi o varietate de mentode prin care eu imi intretin si mentin sufletul, dar mai important il cresc zi de zi: carti, filme, momente, retete culinare, ganduri.
Si probabil cea mai importanta rubrica, dar nu cea din urma, voi da liber si gratuit prima mea carte in format electronic. Este un roman, inspirat din realitate. Viata sub diferite forme si ipoteze, a copilului maturizat mult prea devreme si devenit copil odata matur.
Eu va tin la curent si cand voi fi ready...va anunt si va astept sa imi cititi in continure gandurile.
Respectele mele!
Si surpriza nu a incetat sa apara. Am primit cadoul de Mos Craciun mai repede si este de departe cel mai valoros. Doar de mine va depinde sa imi urmez drumul si scopul in viata.
Asa ca nu ma mai mut nici pe wordpress si nici pe blogspot. Ma mut la mine ”acasa”...
www.ioanapomnutiu.ro
Ce ve-ti gasi?????
In primul rand, voi mentine ”gandurile si emotiile mele” cu si despre ipocrizie, falsitate, steriotipii si cliesee existentiale.
Voi posta si rubrica ”de-ale sufletului”, unde ve-ti gasi o varietate de mentode prin care eu imi intretin si mentin sufletul, dar mai important il cresc zi de zi: carti, filme, momente, retete culinare, ganduri.
Si probabil cea mai importanta rubrica, dar nu cea din urma, voi da liber si gratuit prima mea carte in format electronic. Este un roman, inspirat din realitate. Viata sub diferite forme si ipoteze, a copilului maturizat mult prea devreme si devenit copil odata matur.
Eu va tin la curent si cand voi fi ready...va anunt si va astept sa imi cititi in continure gandurile.
Respectele mele!
duminică, 27 noiembrie 2011
De ce am eu blog?!
DE CE AM EU BLOG?
Este o intrebare care imi este adresata mereu, cand cineva cunoscut recent, afla acest lucru. Si nu numai. Chiar si dintre cei mai ”apropiati” cunoscuti si aici nu imi includ prietenii, mi-au adresat aceasta intrebare.
Si m-am pus silitoare pe ganduri.
Pentru ca, experienta personala m-a determinat sa devin femeia cu sufletul negru, precum piatra inelului meu de logodna.(Poate asa m-a cucerit si m-a determinat sa zic Da!). Pentru ca, de-a lungul timpului, mi-am demonstrat ca nu pot schimba un om si nici macar pe mine. Trebuie doar sa ma accept. Si am incetat sa o fac.
Pentru ca, am trait 23 de ani pentru toti cei din jurul meu si prea putin pentru mine.
Pentru ca, defapt, dragostea dureaza mai mult de 3 ani si nu are rost sa cautam motive sa detronam aceasta sintagma ci doar sa ne rugam, sa avem suficient timp sa ne iubim si sa ne apreciem.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa zambim zi de zi, cand deschidem usa casei.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa avem curajul de a face in viata doar ceea ce ne place si avem curajul sa recunoastem ca, scopul final al socializarii nu e neaparat dorinta de a ne face placuti. Am obosit sa ii multumesc pe toti. Eu unde sunt in povestea mea?
Pentru ca voi trai mereu cu intrebarea: cum ar fi fost viata mea, daca el nu ne-ar fi parasit? Era o alta varianta a vietii mele. El a schimbat-o si ii multumesc. Dar putea fi si altfel.
Pentru ca, prea putini mai sunt prietenii pe care, imi citez o prietena: ”Ii poti suna in miez de noapte si le spui: Stii la ce ma gandeam?”. Nu mai avem timp nici de noi, daramite de cei din jur.
Pentru ca imi doresc sa imi scriu povestea si nu stiu de unde sa incept. Si nu stiu ce anume incerc sa transmit.
Pentru ca ma uit in jurul meu si ma simt bogata, chiar si atunci cand am doar bani de tigari. Ma simt bogata, pentru ca Dumnezeu mi-a dat singurul lucru pe care, atunci cand eram mica il ceream ingenuncheata langa pat: familie.
Pe toate acestea le simt. Si toate acestea m-au motivat. Si toate acestea, m-au facut sa imi doresc sa evit sa ma descarc pe cei din jurul meu. Sufletul meu e pe foaie. Curiosul il poate citi. Interesatul il poate citi. Apropiatul il poate citi. Iubitul il poate citi. Admiratorul il poate citi. Prietenul il poate citi. Mama il poate citi.
Dar, eu, evit sa mai astern si sa pierd oratoric, ore din viata mea, cu greutatile sufletului meu, pe care nici macar eu nu il pot cunoaste sau intelege.
Scriu, astern cuvinte aiurea, precum sufletul imi dicteaza si precum starea ma afecteaza. Imi gasesc linistea. Si asta e cel mai important. Doar asa voi putea deschide usa casei si voi pasi zambind.
Doar asa voi putea muri zambind si multumind pentru viata pe care am trait-o.
Alte explicatii nu am de dat.
Si probabil, acestea de mai sus, mi le-am dat mie. Asa de duminica seara.
Aaaa..si probabil ca o sa dau direct link-ul, cand intrebarea se va repeta. Ca sa nu ma repet eu.
O seara mirobolanta!
Este o intrebare care imi este adresata mereu, cand cineva cunoscut recent, afla acest lucru. Si nu numai. Chiar si dintre cei mai ”apropiati” cunoscuti si aici nu imi includ prietenii, mi-au adresat aceasta intrebare.
Si m-am pus silitoare pe ganduri.
Pentru ca, experienta personala m-a determinat sa devin femeia cu sufletul negru, precum piatra inelului meu de logodna.(Poate asa m-a cucerit si m-a determinat sa zic Da!). Pentru ca, de-a lungul timpului, mi-am demonstrat ca nu pot schimba un om si nici macar pe mine. Trebuie doar sa ma accept. Si am incetat sa o fac.
Pentru ca, am trait 23 de ani pentru toti cei din jurul meu si prea putin pentru mine.
Pentru ca, defapt, dragostea dureaza mai mult de 3 ani si nu are rost sa cautam motive sa detronam aceasta sintagma ci doar sa ne rugam, sa avem suficient timp sa ne iubim si sa ne apreciem.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa zambim zi de zi, cand deschidem usa casei.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa avem curajul de a face in viata doar ceea ce ne place si avem curajul sa recunoastem ca, scopul final al socializarii nu e neaparat dorinta de a ne face placuti. Am obosit sa ii multumesc pe toti. Eu unde sunt in povestea mea?
Pentru ca voi trai mereu cu intrebarea: cum ar fi fost viata mea, daca el nu ne-ar fi parasit? Era o alta varianta a vietii mele. El a schimbat-o si ii multumesc. Dar putea fi si altfel.
Pentru ca, prea putini mai sunt prietenii pe care, imi citez o prietena: ”Ii poti suna in miez de noapte si le spui: Stii la ce ma gandeam?”. Nu mai avem timp nici de noi, daramite de cei din jur.
Pentru ca imi doresc sa imi scriu povestea si nu stiu de unde sa incept. Si nu stiu ce anume incerc sa transmit.
Pentru ca ma uit in jurul meu si ma simt bogata, chiar si atunci cand am doar bani de tigari. Ma simt bogata, pentru ca Dumnezeu mi-a dat singurul lucru pe care, atunci cand eram mica il ceream ingenuncheata langa pat: familie.
Pe toate acestea le simt. Si toate acestea m-au motivat. Si toate acestea, m-au facut sa imi doresc sa evit sa ma descarc pe cei din jurul meu. Sufletul meu e pe foaie. Curiosul il poate citi. Interesatul il poate citi. Apropiatul il poate citi. Iubitul il poate citi. Admiratorul il poate citi. Prietenul il poate citi. Mama il poate citi.
Dar, eu, evit sa mai astern si sa pierd oratoric, ore din viata mea, cu greutatile sufletului meu, pe care nici macar eu nu il pot cunoaste sau intelege.
Scriu, astern cuvinte aiurea, precum sufletul imi dicteaza si precum starea ma afecteaza. Imi gasesc linistea. Si asta e cel mai important. Doar asa voi putea deschide usa casei si voi pasi zambind.
Doar asa voi putea muri zambind si multumind pentru viata pe care am trait-o.
Alte explicatii nu am de dat.
Si probabil, acestea de mai sus, mi le-am dat mie. Asa de duminica seara.
Aaaa..si probabil ca o sa dau direct link-ul, cand intrebarea se va repeta. Ca sa nu ma repet eu.
O seara mirobolanta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)