O traditie adevarata e legata de ziua mea de nastere.
M-am nascut iarna. Intr-o zi, in care gerul si frigul s-au simtit in profunzime, a mea mamica s-a gandit, ca ar fi bine, sa cutreiere pe strada si sa isi viziteze o prietena.
S-au vizitat, au povestit si apa s-a rupt.
Am aparut pe lume pe la ora 17 si am adus surpindere in ochii mamei, care ma voia baiat. Din Iulia Corina, am devenit Ioana Corina, deoarece moasa nu a acceptat sa ma numesc Iulia si eu eram nascuta de Boboteaza. Ioana Corina s-a facut si asa a ramas.
Am trait de mic copil cu aceea senzatie si dragoste inexplicabila pentru fiecare fulg de zapada. Si astazi, un fulg de zapada poate alunga un noian de nervi.
Iubesc Craiunul, zapada, gerul si frigul, lumea acoperita de alb, eternul alb.
Iubesc bradul de Craciun, Mosul, cadourile, serile aromate cu portocale si vin rosu. Iubesc sa rasfoiesc file de carte si sa aud suieratul vantului afara, iar eu ma simt ocrotita de caldura din casa. Nu pot concepe o iarna fara sarbatoare, fara cadouri, fara plimbari la 1 noaptea sub fulgii de zapada, fara o tigara langa geam urmarind intensitatea ninsorii.
M-a obisnuit mama de mic copil, ca de Craciun avem brad verde, portocale, cozonaci, cadouri puse sub brad si bradul nu dispare pana pe 10 ianuarie.
Despre brad, am scris in alta postare.
Acum, m-am obisnuit sa-l pregatesc de pe 5 decembrie si sa-l tin pana cand am eu chef. Pentru ca nimic nu e mai mirific si fascinant, decat beculetele mici si rosii, palpaind in jurul meu.
Lucrurile au evoluat. Noi ne-am maturizat. Lumea s-a comercializat.
Eu imi doresc de ziua mea si de viitoarele mele zile de nastere, sa pot pastra in suflet aceste cadouri simbolice si sufletesti, dragi mie.
Dar, cum spuneam, ne comercializam cu fiecare zi care vine si trece.
De aceea, m-am gandit sa imi pregatesc o lista, cu ceea ce imi doresc de ziua mea.
Nu sunt pretentioasa si accept orice, dar cand primesc ceea ce am nevoie sau ceea ce imi doresc, ma bucur mai mult. Iar cand primesc ceea ce iubesc, cadoul va ramane mereu in sufletul si amintirea mea.
LISTA:
-o pereche de papuci de casa, moi, cladurosi si colorati
-Un om sfarsit- Giovanni Papini
-Paula- Isabel Allende
-Trandafirii- Leila Meacham
-Cum mi-am petrecut vacanta de vara- T.O. Bobe
- Poker- Bogdan Cosa
-Fata catre fata. Intalniri si portrete- Andrei Plesu
-Despre frumusetea uitata a vietii- Andrei Plesu
-o bricheta de colectie
-chestii de relaxare SPA
-o gentuta de toate zilele
-primesc si dragoste, imbratisari si un simplu La Multi Ani! cu bratele deschise.
Primesc lucruri din suflet!
Dar nu vreau sa mai primesc:
-cesti de cafea
-curele cu Ceaicovski
-cercelusi frumusei cu fluturasi si rozomovisme
-cutiute de bijuterii
-flori(de orice fel) de crescut si de aruncat
-sampanie pentru copii(eu vreau pentru cei care au un sfert de secol)
-bibeloase dragalase
-oglinzi si oglinjioare
-mutunaci de copii
Si va rog, nu ma puneti in situatia, sa va chem la ziua mea, ca si cum voi ati fi uitat.
Voi fi acasa si va primesc cu vin bun, tequila, crema de wisky, tuica de prune, bere, suc si freshuri, un expresso sau o ciocolata calda. Pregatesc si tort!
Si daca doriti, simtiti, va astept, fara alte introduceri!
joi, 29 decembrie 2011
luni, 26 decembrie 2011
In curand, ma mut...www.ioanapomnutiu.ro
De la o vreme in coace, gandul tot ma bate...si ma bate...sa ma mut cu blogul. Ma gandeam la wordpress, sa ma extind, sa ma pun pe scris mai serios.
Si surpriza nu a incetat sa apara. Am primit cadoul de Mos Craciun mai repede si este de departe cel mai valoros. Doar de mine va depinde sa imi urmez drumul si scopul in viata.
Asa ca nu ma mai mut nici pe wordpress si nici pe blogspot. Ma mut la mine ”acasa”...
www.ioanapomnutiu.ro
Ce ve-ti gasi?????
In primul rand, voi mentine ”gandurile si emotiile mele” cu si despre ipocrizie, falsitate, steriotipii si cliesee existentiale.
Voi posta si rubrica ”de-ale sufletului”, unde ve-ti gasi o varietate de mentode prin care eu imi intretin si mentin sufletul, dar mai important il cresc zi de zi: carti, filme, momente, retete culinare, ganduri.
Si probabil cea mai importanta rubrica, dar nu cea din urma, voi da liber si gratuit prima mea carte in format electronic. Este un roman, inspirat din realitate. Viata sub diferite forme si ipoteze, a copilului maturizat mult prea devreme si devenit copil odata matur.
Eu va tin la curent si cand voi fi ready...va anunt si va astept sa imi cititi in continure gandurile.
Respectele mele!
Si surpriza nu a incetat sa apara. Am primit cadoul de Mos Craciun mai repede si este de departe cel mai valoros. Doar de mine va depinde sa imi urmez drumul si scopul in viata.
Asa ca nu ma mai mut nici pe wordpress si nici pe blogspot. Ma mut la mine ”acasa”...
www.ioanapomnutiu.ro
Ce ve-ti gasi?????
In primul rand, voi mentine ”gandurile si emotiile mele” cu si despre ipocrizie, falsitate, steriotipii si cliesee existentiale.
Voi posta si rubrica ”de-ale sufletului”, unde ve-ti gasi o varietate de mentode prin care eu imi intretin si mentin sufletul, dar mai important il cresc zi de zi: carti, filme, momente, retete culinare, ganduri.
Si probabil cea mai importanta rubrica, dar nu cea din urma, voi da liber si gratuit prima mea carte in format electronic. Este un roman, inspirat din realitate. Viata sub diferite forme si ipoteze, a copilului maturizat mult prea devreme si devenit copil odata matur.
Eu va tin la curent si cand voi fi ready...va anunt si va astept sa imi cititi in continure gandurile.
Respectele mele!
duminică, 27 noiembrie 2011
De ce am eu blog?!
DE CE AM EU BLOG?
Este o intrebare care imi este adresata mereu, cand cineva cunoscut recent, afla acest lucru. Si nu numai. Chiar si dintre cei mai ”apropiati” cunoscuti si aici nu imi includ prietenii, mi-au adresat aceasta intrebare.
Si m-am pus silitoare pe ganduri.
Pentru ca, experienta personala m-a determinat sa devin femeia cu sufletul negru, precum piatra inelului meu de logodna.(Poate asa m-a cucerit si m-a determinat sa zic Da!). Pentru ca, de-a lungul timpului, mi-am demonstrat ca nu pot schimba un om si nici macar pe mine. Trebuie doar sa ma accept. Si am incetat sa o fac.
Pentru ca, am trait 23 de ani pentru toti cei din jurul meu si prea putin pentru mine.
Pentru ca, defapt, dragostea dureaza mai mult de 3 ani si nu are rost sa cautam motive sa detronam aceasta sintagma ci doar sa ne rugam, sa avem suficient timp sa ne iubim si sa ne apreciem.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa zambim zi de zi, cand deschidem usa casei.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa avem curajul de a face in viata doar ceea ce ne place si avem curajul sa recunoastem ca, scopul final al socializarii nu e neaparat dorinta de a ne face placuti. Am obosit sa ii multumesc pe toti. Eu unde sunt in povestea mea?
Pentru ca voi trai mereu cu intrebarea: cum ar fi fost viata mea, daca el nu ne-ar fi parasit? Era o alta varianta a vietii mele. El a schimbat-o si ii multumesc. Dar putea fi si altfel.
Pentru ca, prea putini mai sunt prietenii pe care, imi citez o prietena: ”Ii poti suna in miez de noapte si le spui: Stii la ce ma gandeam?”. Nu mai avem timp nici de noi, daramite de cei din jur.
Pentru ca imi doresc sa imi scriu povestea si nu stiu de unde sa incept. Si nu stiu ce anume incerc sa transmit.
Pentru ca ma uit in jurul meu si ma simt bogata, chiar si atunci cand am doar bani de tigari. Ma simt bogata, pentru ca Dumnezeu mi-a dat singurul lucru pe care, atunci cand eram mica il ceream ingenuncheata langa pat: familie.
Pe toate acestea le simt. Si toate acestea m-au motivat. Si toate acestea, m-au facut sa imi doresc sa evit sa ma descarc pe cei din jurul meu. Sufletul meu e pe foaie. Curiosul il poate citi. Interesatul il poate citi. Apropiatul il poate citi. Iubitul il poate citi. Admiratorul il poate citi. Prietenul il poate citi. Mama il poate citi.
Dar, eu, evit sa mai astern si sa pierd oratoric, ore din viata mea, cu greutatile sufletului meu, pe care nici macar eu nu il pot cunoaste sau intelege.
Scriu, astern cuvinte aiurea, precum sufletul imi dicteaza si precum starea ma afecteaza. Imi gasesc linistea. Si asta e cel mai important. Doar asa voi putea deschide usa casei si voi pasi zambind.
Doar asa voi putea muri zambind si multumind pentru viata pe care am trait-o.
Alte explicatii nu am de dat.
Si probabil, acestea de mai sus, mi le-am dat mie. Asa de duminica seara.
Aaaa..si probabil ca o sa dau direct link-ul, cand intrebarea se va repeta. Ca sa nu ma repet eu.
O seara mirobolanta!
Este o intrebare care imi este adresata mereu, cand cineva cunoscut recent, afla acest lucru. Si nu numai. Chiar si dintre cei mai ”apropiati” cunoscuti si aici nu imi includ prietenii, mi-au adresat aceasta intrebare.
Si m-am pus silitoare pe ganduri.
Pentru ca, experienta personala m-a determinat sa devin femeia cu sufletul negru, precum piatra inelului meu de logodna.(Poate asa m-a cucerit si m-a determinat sa zic Da!). Pentru ca, de-a lungul timpului, mi-am demonstrat ca nu pot schimba un om si nici macar pe mine. Trebuie doar sa ma accept. Si am incetat sa o fac.
Pentru ca, am trait 23 de ani pentru toti cei din jurul meu si prea putin pentru mine.
Pentru ca, defapt, dragostea dureaza mai mult de 3 ani si nu are rost sa cautam motive sa detronam aceasta sintagma ci doar sa ne rugam, sa avem suficient timp sa ne iubim si sa ne apreciem.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa zambim zi de zi, cand deschidem usa casei.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa avem curajul de a face in viata doar ceea ce ne place si avem curajul sa recunoastem ca, scopul final al socializarii nu e neaparat dorinta de a ne face placuti. Am obosit sa ii multumesc pe toti. Eu unde sunt in povestea mea?
Pentru ca voi trai mereu cu intrebarea: cum ar fi fost viata mea, daca el nu ne-ar fi parasit? Era o alta varianta a vietii mele. El a schimbat-o si ii multumesc. Dar putea fi si altfel.
Pentru ca, prea putini mai sunt prietenii pe care, imi citez o prietena: ”Ii poti suna in miez de noapte si le spui: Stii la ce ma gandeam?”. Nu mai avem timp nici de noi, daramite de cei din jur.
Pentru ca imi doresc sa imi scriu povestea si nu stiu de unde sa incept. Si nu stiu ce anume incerc sa transmit.
Pentru ca ma uit in jurul meu si ma simt bogata, chiar si atunci cand am doar bani de tigari. Ma simt bogata, pentru ca Dumnezeu mi-a dat singurul lucru pe care, atunci cand eram mica il ceream ingenuncheata langa pat: familie.
Pe toate acestea le simt. Si toate acestea m-au motivat. Si toate acestea, m-au facut sa imi doresc sa evit sa ma descarc pe cei din jurul meu. Sufletul meu e pe foaie. Curiosul il poate citi. Interesatul il poate citi. Apropiatul il poate citi. Iubitul il poate citi. Admiratorul il poate citi. Prietenul il poate citi. Mama il poate citi.
Dar, eu, evit sa mai astern si sa pierd oratoric, ore din viata mea, cu greutatile sufletului meu, pe care nici macar eu nu il pot cunoaste sau intelege.
Scriu, astern cuvinte aiurea, precum sufletul imi dicteaza si precum starea ma afecteaza. Imi gasesc linistea. Si asta e cel mai important. Doar asa voi putea deschide usa casei si voi pasi zambind.
Doar asa voi putea muri zambind si multumind pentru viata pe care am trait-o.
Alte explicatii nu am de dat.
Si probabil, acestea de mai sus, mi le-am dat mie. Asa de duminica seara.
Aaaa..si probabil ca o sa dau direct link-ul, cand intrebarea se va repeta. Ca sa nu ma repet eu.
O seara mirobolanta!
joi, 17 noiembrie 2011
Multumesc mie si multumesc voua...
Au trecut aproape doi ani de cand am inceput sa scriu si sa postez aici.
Nu am avut o premisa de la care am plecat. Probabil doar dorinta de a ma alina sufleteste.
Nu pot spune dupa doi ani daca am reusit.
Revizuind, pot spune ca ma bucur ca am inceput sa scriu pe blog. Inca scriu si pe foaie. Si imi face bine.
Nu cred ca m-a interesat vreodata numarul cititorilor si nu am vrut sa sochez vreodata sau sa atrag cititori. Am dorit sa pun pe foaie cuvinte, sa asez litere, sa exprin ganduri si trairi. Am dorit sa cred ca nu sufar de nebunie, ci ma bucur de ea in fiecare zi.
Am observat de asemenea, ca am alaturi oameni, cititori, prieteni si ma bucur ca se regasesc in cuvintele mele asternute. Am observat de asemenea, ca am si cititori care nu sunt de acord cu mine.
Acestia din urma, nu au inteles ca eu nu scriu pentru ei, eu scriu pentru mine.
Voi proceda la fel. Voi scrie etern despre ipocrizie, falsitate, sufletul pierdut, trairi si experiente personale. Voi scrie pentru mine si voi publica pentru ca am libertatea de a o face. Critica e constructiva, se spune. Ei bine, nu am trait dupa stereotipii si cliesee si nu o voi face nici de azi inainte.
Asa ca, putem da bataie in continuare la ganduri libere.
Va multumesc voua si imi multumesc mie pentru ceea ce sunt.
Toate cele bune!
Nu am avut o premisa de la care am plecat. Probabil doar dorinta de a ma alina sufleteste.
Nu pot spune dupa doi ani daca am reusit.
Revizuind, pot spune ca ma bucur ca am inceput sa scriu pe blog. Inca scriu si pe foaie. Si imi face bine.
Nu cred ca m-a interesat vreodata numarul cititorilor si nu am vrut sa sochez vreodata sau sa atrag cititori. Am dorit sa pun pe foaie cuvinte, sa asez litere, sa exprin ganduri si trairi. Am dorit sa cred ca nu sufar de nebunie, ci ma bucur de ea in fiecare zi.
Am observat de asemenea, ca am alaturi oameni, cititori, prieteni si ma bucur ca se regasesc in cuvintele mele asternute. Am observat de asemenea, ca am si cititori care nu sunt de acord cu mine.
Acestia din urma, nu au inteles ca eu nu scriu pentru ei, eu scriu pentru mine.
Voi proceda la fel. Voi scrie etern despre ipocrizie, falsitate, sufletul pierdut, trairi si experiente personale. Voi scrie pentru mine si voi publica pentru ca am libertatea de a o face. Critica e constructiva, se spune. Ei bine, nu am trait dupa stereotipii si cliesee si nu o voi face nici de azi inainte.
Asa ca, putem da bataie in continuare la ganduri libere.
Va multumesc voua si imi multumesc mie pentru ceea ce sunt.
Toate cele bune!
marți, 15 noiembrie 2011
Unde e adevarul?
Revizuind in trecut, am descoperit ca azi rad mai mult fata de anul trecut, pe vremea asta.
Ar trebui sa ma bucure acest lucru?
Anul trecut locuiam intr-un oras mic, prafuit, fara fuste colorate, unde totul era gri.
Azi am incercat orasul mai mare, colorat, agitat.
Si rad.
Am incercat anul acesta o parte din lucrurile pe care imi ziceam ca nu vreau sa le fac.
Si rad.
Dar oare, razand, ma pierd pe mine?
Nu sunt sado-maso, doar ca stiu un lucru. Nu pot sa dau din sufletul meu hartiei, doar atunci cand nu rad.
Iar eu acuma, rad.
Razand, ma simt uman. Dar simt ca ma pierd in multitudinea de culori. Si mie frica sa nu ma pierd, sa nu ma regasesc la anul printre ceea ce detestam eu.
Dar stiu ca nu va fi asa. Ascultand vuietul vantului, clinchetul clopoteilor, versurile placute mie, ma plimb din nou pe strazile luminate artificial si nu am nevoie de companie, iar in timpul putin pe care il mai am cu mine, ma regasesc mereu.
Grijile celor din jur pentru mine sunt mai putine sau cel putin asta simt eu.
Si ma consolez, ca merit sa zambesc in fiecare zi, pentru ca am invins.
In fiecare zi, revizuiesc, incerc sa ma testez, si nu ma mai simt afectata.
Iar acum, rad.
Poate e doar o masca?
Unde e adevarul?
Intrebarile vor ramane, pentru ca suntem tot singuri, chiar daca in jurul nostru e zumzet.
Ar trebui sa ma bucure acest lucru?
Anul trecut locuiam intr-un oras mic, prafuit, fara fuste colorate, unde totul era gri.
Azi am incercat orasul mai mare, colorat, agitat.
Si rad.
Am incercat anul acesta o parte din lucrurile pe care imi ziceam ca nu vreau sa le fac.
Si rad.
Dar oare, razand, ma pierd pe mine?
Nu sunt sado-maso, doar ca stiu un lucru. Nu pot sa dau din sufletul meu hartiei, doar atunci cand nu rad.
Iar eu acuma, rad.
Razand, ma simt uman. Dar simt ca ma pierd in multitudinea de culori. Si mie frica sa nu ma pierd, sa nu ma regasesc la anul printre ceea ce detestam eu.
Dar stiu ca nu va fi asa. Ascultand vuietul vantului, clinchetul clopoteilor, versurile placute mie, ma plimb din nou pe strazile luminate artificial si nu am nevoie de companie, iar in timpul putin pe care il mai am cu mine, ma regasesc mereu.
Grijile celor din jur pentru mine sunt mai putine sau cel putin asta simt eu.
Si ma consolez, ca merit sa zambesc in fiecare zi, pentru ca am invins.
In fiecare zi, revizuiesc, incerc sa ma testez, si nu ma mai simt afectata.
Iar acum, rad.
Poate e doar o masca?
Unde e adevarul?
Intrebarile vor ramane, pentru ca suntem tot singuri, chiar daca in jurul nostru e zumzet.
joi, 27 octombrie 2011
Te iubesc....
Doar o mama poate stii
Ce e dorul de copiii,mai
Mama-i aduce pe lume,of maica
Le da viata le da nume
Zi si noapte ocroteste,of maica
Si cu multa grija-i creste
Cand sunt mari scosi din necaz
Mama singura-a ramas,mai
Ei cresc mari se duc ca norul
Si mama le duce dorul
De vrei sa-i faci bine-n viata
Adu-i nepotei in brata
Ea si cand imbatraneste,of maica
Tot pentru copii traieste
De-ar avea un singur mar,of maica
Il pastreaza sa-l de-a lor,mai
Unul de-ar pati ceva
O doare-ntai pe mama,mai
Ca doar mama poate stii
Ce e dorul de copiii,mai
Mama tot mama ramane
Si la rele si la bune
Te cearta pe cat se poate,of maica
Da din suflet nu te scoate
De-ai gresit ea te-a iertat,of maica
O doare ca te-a certat,mai
Tu sarut-o si-o mangaie
Fa-i din lacrimi bucurie
Ca doar mama poate stii
Ce e dorul de copiii,mai
Cu ei in gand lacrimeaza
Si-o apuca zori treaza
Mama tot mama ramane
Si la rele sï la bune
Te iubesc!
marți, 11 octombrie 2011
Eu incerc, dar nu prea reusesc...
Ma tot bate stresul sa scriu si eu ceva frumos, romantic, cu fluturasi si floricele. Incerc sa scriu de minunatele si mirobolantele lucruri frumoase din viata noastra.
Ma gandesc sa ma trezesc in fiecare zi cu zambetul pe buze, dar nu reusesc pentru ca de fiecare data cand ceasul suna, la ora 6, mie imi este inca somn.
Ma gandesc sa zambesc binevoitoare tuturor celor din calea mea, dar nu prea reusesc sa evit babele care isi arunca plasa pe scaunul din autobus, inca din statie.
Ma gandesc sa fiu bine dispusa atunci cand merg sa imi cumpar tigari, dar nu prea reusesc cand o vad atat de zgribulita si satula de viata pe doamna din fata mea, care are impresia ca eu sunt vinovata de soarta ei.
Incerc sa fiu optimista si sa scriu despre lucruri frumoase, sa incurajez lumea sa isi urmeze visurile si dorintele, dar nu prea reusesc, cand vad in jurul meu, al tau si al nostru, viitoarea generatie si viitoarele preocupari.
Incerc sa inteleg ca lumea e libera sa faca ce vrea, dar nu prea reusesc sa inteleg de ce nu foloseste libertatea in scopuri avantajoase.
Incerc sa cred ca pot sa fac in viata tot ceea ce vreau, dar nu prea reusesc sa nu fiu realista.
Si incerc sa-i inteleg pe cei care ma critica si ma cred pesimista, dar nu prea reusesc sa inteleg de ce ei nu vad cum marile valori ale lumii se pierd, cum preocuparile noastre zilnice sunt tot mai din Kretacicus si cum devenim tot mai preistorici.
Eu incerc dar nu prea reusesc!
Dar vreau sa va multumesc, inca o data, celor care inca mai sunteti trup si suflet!
Pentru toti ceilalti, voi continua sa militez o viata si o sa continui sa ma lupt cu morile de vant si sa va amintesc ca aveti si un suflet de care trebuie sa aveti grija.
Ma gandesc sa ma trezesc in fiecare zi cu zambetul pe buze, dar nu reusesc pentru ca de fiecare data cand ceasul suna, la ora 6, mie imi este inca somn.
Ma gandesc sa zambesc binevoitoare tuturor celor din calea mea, dar nu prea reusesc sa evit babele care isi arunca plasa pe scaunul din autobus, inca din statie.
Ma gandesc sa fiu bine dispusa atunci cand merg sa imi cumpar tigari, dar nu prea reusesc cand o vad atat de zgribulita si satula de viata pe doamna din fata mea, care are impresia ca eu sunt vinovata de soarta ei.
Incerc sa fiu optimista si sa scriu despre lucruri frumoase, sa incurajez lumea sa isi urmeze visurile si dorintele, dar nu prea reusesc, cand vad in jurul meu, al tau si al nostru, viitoarea generatie si viitoarele preocupari.
Incerc sa inteleg ca lumea e libera sa faca ce vrea, dar nu prea reusesc sa inteleg de ce nu foloseste libertatea in scopuri avantajoase.
Incerc sa cred ca pot sa fac in viata tot ceea ce vreau, dar nu prea reusesc sa nu fiu realista.
Si incerc sa-i inteleg pe cei care ma critica si ma cred pesimista, dar nu prea reusesc sa inteleg de ce ei nu vad cum marile valori ale lumii se pierd, cum preocuparile noastre zilnice sunt tot mai din Kretacicus si cum devenim tot mai preistorici.
Eu incerc dar nu prea reusesc!
Dar vreau sa va multumesc, inca o data, celor care inca mai sunteti trup si suflet!
Pentru toti ceilalti, voi continua sa militez o viata si o sa continui sa ma lupt cu morile de vant si sa va amintesc ca aveti si un suflet de care trebuie sa aveti grija.
joi, 6 octombrie 2011
Intreba-i!!!
Intreaba-i pe cei din jurul tau:
-Cate surori are Monica Columbeanu? si Cate romane a scris Dostoievski?
-Care e numele Adelinei de fata? si Care e prenumele lui Modigliani?
-Cine e regele manelelor? si Cine e regele muzicii Rock& Roll?
-Cate centre comerciale sunt in orasul tau? si Cate biblioteci sunt in orasul tau?
-Cat costa un ziar cu tirajul cel mai mare? si Cat costa o carte azi?
-Cand a fost la un film? si Cand a citit o carte dupa care a fost scris un film?
-Cand si-a cumparat ultimul telefon? si Cand si-a luat o carte?
-Cand a platit ultima data un bilet la film? si Cand a platit ultimul bilet la teatru?
-Cand s-a jucat ultima data remi? si Cand s-a jucat ultima data Angry Births?
-Cand a scris ultimele cuvinte intr-un jurnal personal? si Cand si-a actualizat statusul pe Facebook?
-Cand si-a facut un cont la o biblioteca? si Cand si-a facut un cont pe un site de socializare?
Intrebarile pot continua. Noi avem insa, dreptul sa avem raspuns la ambele intrebari.
Sta doar in putinta noastra sa schimbam falsa lume in care traim si modul prea fals prin care existam.
-Cate surori are Monica Columbeanu? si Cate romane a scris Dostoievski?
-Care e numele Adelinei de fata? si Care e prenumele lui Modigliani?
-Cine e regele manelelor? si Cine e regele muzicii Rock& Roll?
-Cate centre comerciale sunt in orasul tau? si Cate biblioteci sunt in orasul tau?
-Cat costa un ziar cu tirajul cel mai mare? si Cat costa o carte azi?
-Cand a fost la un film? si Cand a citit o carte dupa care a fost scris un film?
-Cand si-a cumparat ultimul telefon? si Cand si-a luat o carte?
-Cand a platit ultima data un bilet la film? si Cand a platit ultimul bilet la teatru?
-Cand s-a jucat ultima data remi? si Cand s-a jucat ultima data Angry Births?
-Cand a scris ultimele cuvinte intr-un jurnal personal? si Cand si-a actualizat statusul pe Facebook?
-Cand si-a facut un cont la o biblioteca? si Cand si-a facut un cont pe un site de socializare?
Intrebarile pot continua. Noi avem insa, dreptul sa avem raspuns la ambele intrebari.
Sta doar in putinta noastra sa schimbam falsa lume in care traim si modul prea fals prin care existam.
duminică, 2 octombrie 2011
Siguranta, cu siguranta...
Zi de zi cautam siguranta: siguranta pe strada, siguranta la job, siguranta unui camin, siguranta unei familii...
Si de atata dorinta de siguranta, multi ne pierdem pe drum. Siguranta se transforma in comfort, in lipsa de libertate si in compromis. De ce cautam sigurata? Asta e intrebarea care ma macina?
Siguranta locului de munca, de exemplu: vrem un venit sigur, exact, clar si precis, pentru a putea sa iesim la o bere, la un film, sa ne luam o haina si sa socializam. Dar, dupa un timp, in general, intervine monotonia la locul de munca. Si atunci, desi ne-am dorit siguranta, ajungem sa uram aceasta siguranta, pe de o parte si sa ne compromitem din diverse motive.
Siguranta unei familii: pentru aceasta siguranta ne punem saiba pe deget, mai adaugam un act in casa si ne punem pe facut credite si copii. Cautand siguranta, facem compromisuri, uitam de noi sau de noi doi, si mergem inainte pentru copii, case, masini, averi, statut, etc...si detestam aceasta siguranta.
Siguranta caminului: ne facem credite si renuntam la vacante, la visuri si la noi, pentru siguranta capului.
Ne dorim siguranta in fiecare zi si in fiecare moment, pentru ca suntem comozi, lasi, uneori.
Siguranta e un lucru absolut necesar si firesc. Dar, cand ajunge siguranta sa ne domine viata ce facem?
Am uitat sa fim liberi, plini de sperante si fara frica. Am uitat de zilele in care cadeam si ne ridicam zambind.
AM AJUNS, MATURI FIIND, SA TRANSFORMAM SINTAGMA:
TOT CE NU MA OMOARA MA FACE MAI PUTERNIC,
IN ,
TOT CE NU MA OMOARA MA FACE SA SUFLU SI IN IAURT.
Si de atata dorinta de siguranta, multi ne pierdem pe drum. Siguranta se transforma in comfort, in lipsa de libertate si in compromis. De ce cautam sigurata? Asta e intrebarea care ma macina?
Siguranta locului de munca, de exemplu: vrem un venit sigur, exact, clar si precis, pentru a putea sa iesim la o bere, la un film, sa ne luam o haina si sa socializam. Dar, dupa un timp, in general, intervine monotonia la locul de munca. Si atunci, desi ne-am dorit siguranta, ajungem sa uram aceasta siguranta, pe de o parte si sa ne compromitem din diverse motive.
Siguranta unei familii: pentru aceasta siguranta ne punem saiba pe deget, mai adaugam un act in casa si ne punem pe facut credite si copii. Cautand siguranta, facem compromisuri, uitam de noi sau de noi doi, si mergem inainte pentru copii, case, masini, averi, statut, etc...si detestam aceasta siguranta.
Siguranta caminului: ne facem credite si renuntam la vacante, la visuri si la noi, pentru siguranta capului.
Ne dorim siguranta in fiecare zi si in fiecare moment, pentru ca suntem comozi, lasi, uneori.
Siguranta e un lucru absolut necesar si firesc. Dar, cand ajunge siguranta sa ne domine viata ce facem?
Am uitat sa fim liberi, plini de sperante si fara frica. Am uitat de zilele in care cadeam si ne ridicam zambind.
AM AJUNS, MATURI FIIND, SA TRANSFORMAM SINTAGMA:
TOT CE NU MA OMOARA MA FACE MAI PUTERNIC,
IN ,
TOT CE NU MA OMOARA MA FACE SA SUFLU SI IN IAURT.
miercuri, 21 septembrie 2011
Prea multe de spus...
Simt ca a trecut timpul peste noi toti si ne-am schimbat.
Simt ca a trecut prea mult si s-au intamplat prea multe. Simt ca e nevoie de o ordine in mintea mea.
Dar cum sa iti faci ordine in viata si in minte cand nu exista o ordine fireasca a lucrurilor?
Simt o multitudine de lucruri, sentimente si in acelasi timp am ajuns sa nu gasesc un inceput si un sfarsit. Probabil SFARSITUL NU E AICI. Dar unde e inceputul?
Simt prea multe pentru a le putea exprima in cuvinte. Simt un lapsus al limbii romane sau amÂL oricarui limbaj. Cum pot sa exprim multitudinea de trairi si sentimente, in cateva cuvinte?
Sunt prea multe de spus si ma repet: nu stiu de unde sa incept si unde sa termin.
Am vorbit prea mult de unele lucruri si nu mai am nimic de spus, nimic de adaugat? Am spus deja ceea ce vroiam sa spun?
Sau INCEPUTUL DOAR ACUM INCEPE?
Probabil, e nevoie de o schimbare, de un timp doar al meu, de o ordine si de un refrash. Ma pot reformata?
Cum?
Niciodata nu e prea tarziu, dar cand e momentul?
Sunt prea multe de spus si inca nu stiu cum sa le spun, pentru ca am nevoie de o decizie.
SFARSITUL NU E AICI! NICIODATA!
Simt ca a trecut prea mult si s-au intamplat prea multe. Simt ca e nevoie de o ordine in mintea mea.
Dar cum sa iti faci ordine in viata si in minte cand nu exista o ordine fireasca a lucrurilor?
Simt o multitudine de lucruri, sentimente si in acelasi timp am ajuns sa nu gasesc un inceput si un sfarsit. Probabil SFARSITUL NU E AICI. Dar unde e inceputul?
Simt prea multe pentru a le putea exprima in cuvinte. Simt un lapsus al limbii romane sau amÂL oricarui limbaj. Cum pot sa exprim multitudinea de trairi si sentimente, in cateva cuvinte?
Sunt prea multe de spus si ma repet: nu stiu de unde sa incept si unde sa termin.
Am vorbit prea mult de unele lucruri si nu mai am nimic de spus, nimic de adaugat? Am spus deja ceea ce vroiam sa spun?
Sau INCEPUTUL DOAR ACUM INCEPE?
Probabil, e nevoie de o schimbare, de un timp doar al meu, de o ordine si de un refrash. Ma pot reformata?
Cum?
Niciodata nu e prea tarziu, dar cand e momentul?
Sunt prea multe de spus si inca nu stiu cum sa le spun, pentru ca am nevoie de o decizie.
SFARSITUL NU E AICI! NICIODATA!
joi, 1 septembrie 2011
ARTICOL PENTRU CUNOSCATORI!
Si inca nu ai vazut nimic!
Asta e citatul zilei mele!
Auzi mah, ca eu as fi 'a dracu si a' naibii! Eu??? Nici gand! Inca nu ai vazut nimic.
A nu se intelege ca sunt ofuscata azi! Nici gand!
Sunt de-a dreptul extaziata si incantata!
Da...da...azi nu sunt modesta. Azi sunt mandra de mine. Sunt si in general, doar ca azi vreau sa o si zic.
Primesc reclamatii ca sunt a naibii si a dracu, ca nu inteleg manelistii, cocalarii si pitipoancele. Si? Treci peste!
Ca eu nu inteleg ca lumea nu mai are vreme de bun simt, citit, scris, de un umar pe care sa plangem, ca nu am timp sa fac pe proasta pe gratis si asa mai departe. Si asa ca sunt facuta scorpie, a naibii si a dracu. Vaii...da ce onoare pe pielisoara mea si pe capusorul meu. Da ce noroc de mine.
Pai vreau sa fiu al naibii si a dracu pentru ca nu am nevoie de oameni falsi in jurul meu, nu am nevoie sa demonstrez nimanui cat am si cat pot sa mai am, nu vreau sa imi expun viata pe orice terasa si oricui, nu vreau sa dau explicatii despre unde si cum stau, nu vreau sa dau explicatii despre starea mea materna si despre faptul ca eu nu vreau copii, inca sau deloc, pentru ca nu am chef sa mai ascult pareri neavizate despre viata si scoala vietii si cum pot sa mor daca fumez, si cum pot sa am o relatie frumoasa si cum sa imi intretin tenul si parul si unghiile, si cat sa ma rog si ce sa fac la biserica si asa mai departe.
Asadar si prin urmare SUNT ATAT DE MANDRA CA SUNT A DRACU SI A NAIBII! DOAR ASA MA APAR EU!
SI CHIAR NU CONSIDER NECESAR SA SPUI CUIVA DESPRE CE AM EU IN SUFLET SI DE CE NU II SUPORT PE UNII. AM PRIETENI PENTRU ASTA!
CITITORII MEI SUNT PRIETENII MEI!
VA MULTUMESC ENORM, VA STIMEZ SI VA PUPACESC!!!
Nu am mai scris pentru ca am un job nice si ma solicita acum la inceput! Dar asta am vrut!
aaaa...si da...sunt ocupata sa fiu a dracu si a naibii!!!!
Asta e citatul zilei mele!
Auzi mah, ca eu as fi 'a dracu si a' naibii! Eu??? Nici gand! Inca nu ai vazut nimic.
A nu se intelege ca sunt ofuscata azi! Nici gand!
Sunt de-a dreptul extaziata si incantata!
Da...da...azi nu sunt modesta. Azi sunt mandra de mine. Sunt si in general, doar ca azi vreau sa o si zic.
Primesc reclamatii ca sunt a naibii si a dracu, ca nu inteleg manelistii, cocalarii si pitipoancele. Si? Treci peste!
Ca eu nu inteleg ca lumea nu mai are vreme de bun simt, citit, scris, de un umar pe care sa plangem, ca nu am timp sa fac pe proasta pe gratis si asa mai departe. Si asa ca sunt facuta scorpie, a naibii si a dracu. Vaii...da ce onoare pe pielisoara mea si pe capusorul meu. Da ce noroc de mine.
Pai vreau sa fiu al naibii si a dracu pentru ca nu am nevoie de oameni falsi in jurul meu, nu am nevoie sa demonstrez nimanui cat am si cat pot sa mai am, nu vreau sa imi expun viata pe orice terasa si oricui, nu vreau sa dau explicatii despre unde si cum stau, nu vreau sa dau explicatii despre starea mea materna si despre faptul ca eu nu vreau copii, inca sau deloc, pentru ca nu am chef sa mai ascult pareri neavizate despre viata si scoala vietii si cum pot sa mor daca fumez, si cum pot sa am o relatie frumoasa si cum sa imi intretin tenul si parul si unghiile, si cat sa ma rog si ce sa fac la biserica si asa mai departe.
Asadar si prin urmare SUNT ATAT DE MANDRA CA SUNT A DRACU SI A NAIBII! DOAR ASA MA APAR EU!
SI CHIAR NU CONSIDER NECESAR SA SPUI CUIVA DESPRE CE AM EU IN SUFLET SI DE CE NU II SUPORT PE UNII. AM PRIETENI PENTRU ASTA!
CITITORII MEI SUNT PRIETENII MEI!
VA MULTUMESC ENORM, VA STIMEZ SI VA PUPACESC!!!
Nu am mai scris pentru ca am un job nice si ma solicita acum la inceput! Dar asta am vrut!
aaaa...si da...sunt ocupata sa fiu a dracu si a naibii!!!!
sâmbătă, 6 august 2011
E usor sa rostesti cuvinte?
Comunicare...comunicare...comunicare...
E usor sa vorbesti. E usor sa scrii. E usor sa citesti. Asta in principiu.
Zilnic vorbim, rostim cuvinte, cu si fara rost. Dar oare cat la suta din ceea ce spunem are oare relevanta?
Invatam sa comunicam, dar de unde stim daca noi cumunicam eficient?
Comunicam de la "ce mai faci?" si pana la subiecte complexe. Si cum se face ca uneori, in era comunicarii, a prieteniilor, ne simtim totusi, singuri?
Cand zi de zi, pe site-uri de socializare, avem 4000 de prieteni, care nu sunt prieteni, avand in vedere ca ii cunoastem doar din status-uri si avatare, noi totusi suntem singuri.
Cand uneori, desi suntem la masa 10 oameni, simtim ca nu avem ce sa ne spunem, decat generalitati?
Suntem inconjurati de oameni, de cuvinte si totusi suntem singuri?
Comunicarea eficienta se realizeaza cu tine insuti. Cand te cunosti indeajuns, cand simti ca stii cu cine stai de vorba si stii ce sperante ai, cand stii ce vrei si ce nu iti place si atunci, simti probabil, ca esti defapt, tu si cu tine.
Oricum parerea nimanui nu conteaza, oricum nu te intereseaza ce fac altii, oricum faci cum vrei tu si ce vrei tu. Si atunci ce rost are comunicarea? Ce rost mai au prietenii?
Ca sa comunicam si noi, de dragul comunicarii.
E usor sa vorbesti. E usor sa scrii. E usor sa citesti. Asta in principiu.
Zilnic vorbim, rostim cuvinte, cu si fara rost. Dar oare cat la suta din ceea ce spunem are oare relevanta?
Invatam sa comunicam, dar de unde stim daca noi cumunicam eficient?
Comunicam de la "ce mai faci?" si pana la subiecte complexe. Si cum se face ca uneori, in era comunicarii, a prieteniilor, ne simtim totusi, singuri?
Cand zi de zi, pe site-uri de socializare, avem 4000 de prieteni, care nu sunt prieteni, avand in vedere ca ii cunoastem doar din status-uri si avatare, noi totusi suntem singuri.
Cand uneori, desi suntem la masa 10 oameni, simtim ca nu avem ce sa ne spunem, decat generalitati?
Suntem inconjurati de oameni, de cuvinte si totusi suntem singuri?
Comunicarea eficienta se realizeaza cu tine insuti. Cand te cunosti indeajuns, cand simti ca stii cu cine stai de vorba si stii ce sperante ai, cand stii ce vrei si ce nu iti place si atunci, simti probabil, ca esti defapt, tu si cu tine.
Oricum parerea nimanui nu conteaza, oricum nu te intereseaza ce fac altii, oricum faci cum vrei tu si ce vrei tu. Si atunci ce rost are comunicarea? Ce rost mai au prietenii?
Ca sa comunicam si noi, de dragul comunicarii.
sâmbătă, 30 iulie 2011
Da...da..Rusine mie...nu ma pricep la arta...
Eu incerc dar nu prea reusesc sa inteleg. Stiu, nu inteleg multe lucruri din lumea moderna si mondena.
Asa ca, plec capul si cu rusine in suflet, ma destainui si astept raspunsuri.
De ce?????
-unele mamifere se impopotoneaza si se vopsesc pe ochi, pometi, unghii si nu pleaca nicaieri? De obicei, stau in casa, pun un cearceaf pe mobila si se apuca si da-i cu blitul...Apoi, aceste poze sunt puse pe net. De ce?
-unele mamifere se tot plang de viata asta nasoala din tara? Este, da...dar aici te-ai nascut. Hai sa schimbam ceva! Daca te crezi nesemnificativ, inseamna ca nu ai stat cu un tintar in casa. In plus, nu inteleg de ce unii pot arunca resturile in cosuri special amenajata in Spania, Italia, Franta si in Romania nu? De ce?
-unele mamifere se bucura nespus de 45086536789 de prieteni pe Facebook si uita de cei 3 din viata reala? De ce?
-toata lumea isi doreste o familie si totusi toata lumea fuge de responsabilitate?
-de ce sa iti faci poze prin cimitir la vreun parastas sau inmormantare si apoi sa pui pozele pe Facebook?
-de ce sunt niste mamifere care chiar filmeaza o intreaga inmormantare? A...scuze...exista duminici in care afara ploua si te plicisesti si vrei sa ai la ce sa te uiti.
-de ce iubeste lumea falsul: unghii false, tite false, ochi falsi, suflet fals, par fals, si toate deodata asezate. Ai impresia ca nu se vede?
-de ce e la moda sa nu inveti, sa citesti, sa te culturalizezi, sa discuti de o carte?
-unii traiesc din pagina 5 si scopul primordial al vietii e sa ajungi acolo?
-unii inca nu atesta existenta Photoshop-ului?
-unii nu inteleg ca nu poti avea incredere nici macar in tine?
-de ce Facebook ajunge Servus5..scuze: Hi5?
-nu au simtul raspunderii dezvoltat, dar pe cel al falsitatii si minciunii il dezvolta zi de zi?
-De ce inca unele mamifere, cu o inteligenta dezvoltata nu sunt capabile sa astepte la o coada si trebuie sa iti sufle in ceafa?
-de ce doamnele de la Posta au peste 50 de ani si sunt acolo de 52 de ani?
-de ce unii trebuie sa insele si sa se chinuie cu 2 relatii, in loc sa isi aleaga propria fericire?
-de ce toti batranii au o aura in jurul lor si sunt sfinti?
-de ce trebuie baba de 70 de ani sa mearga dimineata la 7 la piata?
-de ce inca judecam dupa cat de lung am parul, cate piercinguri am si cate tatuaje mi-am facut?
-de ce unii isi uita limba lor, dupa trei luni de spalat WC in Spania?
Mai am frustrari. O sa le adaug incetul cu incetul. Dar, iertare voua celor pe care v-am jignit. E parerea mea si pentru voi nu conteaza. Iertare noua, pui de drac.
Va dedic : Pasarea Colibri: Vinovatii fara vina!
Asa ca, plec capul si cu rusine in suflet, ma destainui si astept raspunsuri.
De ce?????
-unele mamifere se impopotoneaza si se vopsesc pe ochi, pometi, unghii si nu pleaca nicaieri? De obicei, stau in casa, pun un cearceaf pe mobila si se apuca si da-i cu blitul...Apoi, aceste poze sunt puse pe net. De ce?
-unele mamifere se tot plang de viata asta nasoala din tara? Este, da...dar aici te-ai nascut. Hai sa schimbam ceva! Daca te crezi nesemnificativ, inseamna ca nu ai stat cu un tintar in casa. In plus, nu inteleg de ce unii pot arunca resturile in cosuri special amenajata in Spania, Italia, Franta si in Romania nu? De ce?
-unele mamifere se bucura nespus de 45086536789 de prieteni pe Facebook si uita de cei 3 din viata reala? De ce?
-toata lumea isi doreste o familie si totusi toata lumea fuge de responsabilitate?
-de ce sa iti faci poze prin cimitir la vreun parastas sau inmormantare si apoi sa pui pozele pe Facebook?
-de ce sunt niste mamifere care chiar filmeaza o intreaga inmormantare? A...scuze...exista duminici in care afara ploua si te plicisesti si vrei sa ai la ce sa te uiti.
-de ce iubeste lumea falsul: unghii false, tite false, ochi falsi, suflet fals, par fals, si toate deodata asezate. Ai impresia ca nu se vede?
-de ce e la moda sa nu inveti, sa citesti, sa te culturalizezi, sa discuti de o carte?
-unii traiesc din pagina 5 si scopul primordial al vietii e sa ajungi acolo?
-unii inca nu atesta existenta Photoshop-ului?
-unii nu inteleg ca nu poti avea incredere nici macar in tine?
-de ce Facebook ajunge Servus5..scuze: Hi5?
-nu au simtul raspunderii dezvoltat, dar pe cel al falsitatii si minciunii il dezvolta zi de zi?
-De ce inca unele mamifere, cu o inteligenta dezvoltata nu sunt capabile sa astepte la o coada si trebuie sa iti sufle in ceafa?
-de ce doamnele de la Posta au peste 50 de ani si sunt acolo de 52 de ani?
-de ce unii trebuie sa insele si sa se chinuie cu 2 relatii, in loc sa isi aleaga propria fericire?
-de ce toti batranii au o aura in jurul lor si sunt sfinti?
-de ce trebuie baba de 70 de ani sa mearga dimineata la 7 la piata?
-de ce inca judecam dupa cat de lung am parul, cate piercinguri am si cate tatuaje mi-am facut?
-de ce unii isi uita limba lor, dupa trei luni de spalat WC in Spania?
Mai am frustrari. O sa le adaug incetul cu incetul. Dar, iertare voua celor pe care v-am jignit. E parerea mea si pentru voi nu conteaza. Iertare noua, pui de drac.
Va dedic : Pasarea Colibri: Vinovatii fara vina!
marți, 26 iulie 2011
Maturitate=Responsabilitate?!
Vorbeam odata, intr-un articol anterior despre copilarie. Acum propun sa vorbim de maturitate.
Dupa cum spuneam, atunci cand suntem pitici si fara griji, ne dorim sa fim mari, inconjurati de facturi, copii care trebuie hraniti, masini, griji si responsabilitati. Acum ca suntem mari...hmmmm...putem sa fim macar o zi copii fara griji?
Nu...nu putem! Pentru in fiecare zi, moment, suntem pusi sa luam decizii:sa ma trezesc acum sau mai stau cinci minute? Sa ies la terasa sau sa imi platesc chiria? Sa le spun celor din jur ca sunt "degeaba" sau sa-mi vad de traista mea? Sa ii spun mamei ce ma doare sau sa o las fara griji? Sa imi dau demisia sau sa mai stau? Sa ma pun in pat acum sau ma mai uit la un episod?
ETC,,,,,,
Ceea ce mi se pare mie mai extraordinar, e momentul in care dai peste oameni pe care ii crezi "model". Dar doar pentru o zi sau doua.
Imi plac oamenii care se destainuie: urasc ipocrizia, falsitatea, jmecheria.
Da...super...dar peste o zi sau doua, iti dai seama ca defapt, astia sunt ipocritii cu care ai de-a face, astia sunt falsi in tot ce fac si sunt si jmecheri pe deasupra.
Daca o sa creada cineva ca e o aluzie, sa fi-ti siguri ca este.
De ce nu poti sa-i zici unui om ca pur si simplu: chestia asta "se fini"? De ce nu poti sa-ti recunosti o greseala, un esec, pur si simplu? De ce nu poti sa fii sincer si sa castigi respect?
Pentru ca est ipocrit, fals si jmecher...
Mai bine ii dai bataie si ii zici: ba spargem, mutam muntii din loc si castigam. Nu ne oprim aici. O sa reusim si o sa invingem.
Mda.....si pleci asa cu un entuziasm...ca nu te uita omul. Si astepti...si astepti...si astepti...
Si apoi, iti dai seama: am avut de-a face cu un ipocrit. Mda...ipocritul care uraste ipocritii.:))
E si asta o meserie: jmecheria, fraiereala, falsitatea. Dar cat o tine?
Pe mine m-au fraierit o data. Rusine lor. A doua oara: rusine mie, vorba aceea, dar nu se va repeta.
REPET: MATURITATEA INSEAMNA RESPONSABILITATE.
CURAJUL DE A RECUNOASTE SI DE A FI RESPONSABIL DE CUVINTELE PE CARE LE SPUI!
Dupa cum spuneam, atunci cand suntem pitici si fara griji, ne dorim sa fim mari, inconjurati de facturi, copii care trebuie hraniti, masini, griji si responsabilitati. Acum ca suntem mari...hmmmm...putem sa fim macar o zi copii fara griji?
Nu...nu putem! Pentru in fiecare zi, moment, suntem pusi sa luam decizii:sa ma trezesc acum sau mai stau cinci minute? Sa ies la terasa sau sa imi platesc chiria? Sa le spun celor din jur ca sunt "degeaba" sau sa-mi vad de traista mea? Sa ii spun mamei ce ma doare sau sa o las fara griji? Sa imi dau demisia sau sa mai stau? Sa ma pun in pat acum sau ma mai uit la un episod?
ETC,,,,,,
Ceea ce mi se pare mie mai extraordinar, e momentul in care dai peste oameni pe care ii crezi "model". Dar doar pentru o zi sau doua.
Imi plac oamenii care se destainuie: urasc ipocrizia, falsitatea, jmecheria.
Da...super...dar peste o zi sau doua, iti dai seama ca defapt, astia sunt ipocritii cu care ai de-a face, astia sunt falsi in tot ce fac si sunt si jmecheri pe deasupra.
Daca o sa creada cineva ca e o aluzie, sa fi-ti siguri ca este.
De ce nu poti sa-i zici unui om ca pur si simplu: chestia asta "se fini"? De ce nu poti sa-ti recunosti o greseala, un esec, pur si simplu? De ce nu poti sa fii sincer si sa castigi respect?
Pentru ca est ipocrit, fals si jmecher...
Mai bine ii dai bataie si ii zici: ba spargem, mutam muntii din loc si castigam. Nu ne oprim aici. O sa reusim si o sa invingem.
Mda.....si pleci asa cu un entuziasm...ca nu te uita omul. Si astepti...si astepti...si astepti...
Si apoi, iti dai seama: am avut de-a face cu un ipocrit. Mda...ipocritul care uraste ipocritii.:))
E si asta o meserie: jmecheria, fraiereala, falsitatea. Dar cat o tine?
Pe mine m-au fraierit o data. Rusine lor. A doua oara: rusine mie, vorba aceea, dar nu se va repeta.
REPET: MATURITATEA INSEAMNA RESPONSABILITATE.
CURAJUL DE A RECUNOASTE SI DE A FI RESPONSABIL DE CUVINTELE PE CARE LE SPUI!
sâmbătă, 23 iulie 2011
Viata ii complicata....
Cand scapam odata de complicata viata?
Cand renuntam sa ne mai comlicam.
Cand renuntam sa mai fim falsi si ipocriti.
Cand renuntam sa zambim si atunci cand nu ne trece.
Cand renuntam la prieteniile false si de nevoie.
Cand renuntam sa ne mai facem griji inutile pentru corp si ne amintim ca avem si un suflet de hranit.
Cand renuntam sa luam exemple din renumita Libertatea.
Cand renuntam la pagina 5.
Cand renuntam la beton si mergem spre verde.
Cand renuntam la super-mega-ultra contemporanitate.
Cand renuntam la tocuri in miez de zi.
Cand renuntam la studii superioare facute de dragul mamei si rusinea bunicii.
Cand renuntam sa cerem mai mult decat putem da noi insine.
Cand ne amintim ca acasa ne asteapta un zambet si o imbratisare.
Cand ne amintim de mama si de zilele de acasa.
Cand ne amintim de copilarie.
Cand ne amintim de ca avem mancare in frigider, apa calda, curent, parinti, soti, prieteni.
Cand ne amintim ca nu avem nevoie de 20 de perechi de pantofi.
Cand ne amintim ca viata nu-i ca in filme.
Cand ne amintim ce este un cuvant si o carte.
Cand ne amintim cand am multumit cuiva ca exista in viata noastra.
Cand zambim omului care iti respira in ceafa, la coada la posta.
Cand ne amintim ca exista parcuri sa ne plimbam.
Cand ne amintim ca traim sa murim.
Ai curaj sa renunti la complicata viata?
Cand renuntam sa ne mai comlicam.
Cand renuntam sa mai fim falsi si ipocriti.
Cand renuntam sa zambim si atunci cand nu ne trece.
Cand renuntam la prieteniile false si de nevoie.
Cand renuntam sa ne mai facem griji inutile pentru corp si ne amintim ca avem si un suflet de hranit.
Cand renuntam sa luam exemple din renumita Libertatea.
Cand renuntam la pagina 5.
Cand renuntam la beton si mergem spre verde.
Cand renuntam la super-mega-ultra contemporanitate.
Cand renuntam la tocuri in miez de zi.
Cand renuntam la studii superioare facute de dragul mamei si rusinea bunicii.
Cand renuntam sa cerem mai mult decat putem da noi insine.
Cand ne amintim ca acasa ne asteapta un zambet si o imbratisare.
Cand ne amintim de mama si de zilele de acasa.
Cand ne amintim de copilarie.
Cand ne amintim de ca avem mancare in frigider, apa calda, curent, parinti, soti, prieteni.
Cand ne amintim ca nu avem nevoie de 20 de perechi de pantofi.
Cand ne amintim ca viata nu-i ca in filme.
Cand ne amintim ce este un cuvant si o carte.
Cand ne amintim cand am multumit cuiva ca exista in viata noastra.
Cand zambim omului care iti respira in ceafa, la coada la posta.
Cand ne amintim ca exista parcuri sa ne plimbam.
Cand ne amintim ca traim sa murim.
Ai curaj sa renunti la complicata viata?
sâmbătă, 16 iulie 2011
Sa ne amintim de copilarie...
Fiecare copil devenit om matur isi aminteste, cu drag, de obiectele sau jucariile din copilarie.
Trecand aievea pe strazi sau prin parcuri, vom revedea jucariile copilariei noastre, probabil mai adaptate la noua tehnologie, probabil mai sofisticate, mai colorate, dar, intotdeauna, pastrand o amintire, un iz al copilariei.
E greu pentru noi, oameni mari cu suflet de copil, sa ne furisam in parc si sa ne dam pe o hinta, sa ne jucam cu lopatica in nisip sau sa facem castele marete, sa ne mai credem printese si cavaleri de onoare, sa mai cantam prin casa cu spray-ul mamei pe post de microfon sau sa purtam halatele si sabotii mamei, in scopul vizitei la o colega de servici.
E frumos sa ne amintim cum ne jucam de-a mama si aveam grija de papusi si azi nu ne mai dorim copii.
E interesant ca ne placea sa ne pierdem in acte si facturi, iar azi, ne iau durerile de cap de fiecare data cand vedem o factura.
E interesant cum adolescenta in devenire isi doreste sa devina femeie, apoi regreta luna de luna. Mai apoi, asteapta luna de luna, cu nerabdare si cu teama ca a devenit femeie, prea devreme, prea la momentul nepotrivit, prea cu altul decat cu alesul inimii, prea....prea....
E dureros sa ne amintim cum ne doream sa devenim mari, sa scapam de mama si de povestile ei si astazi, tanjim dupa imbratisarea ei, dupa sarutul ei pe frunte, dupa zambetul ei si dupa sfaturile ei. E frustrant cum ajungem sa dam dreptate celor spuse candva de ea.
Dar, copilaria a trecut si astazi suntem doar aceeasi copii, ascunsi dupa costume sobre, in asteptarea vacantei care a devenit concediu, in asteptarea serilor cu desene animate care au devenit seriale, infirbantati jucandu-ne Nu te supara frate care a devenit Farmville, asteptand pe canapea un sarut de la mama de noapte buna care a devenit sarutul partenerului de viata.
Amintindu-ne de copilarie, sa incercam sa recladin castelul de piatrea care s-a daramat. Cu gesturi mici dar importante, sa recladim acele zile pline de zambete, urlete, galagie, fericire, lacrimi, bucurie si sa fim din nou copii.
vineri, 8 iulie 2011
Bacalaureat, Bac, Fuck...
Deja nu mai pot!
Bun, cu totii am inteles, mai putin de jumatate si-au luat bacul.
Care-i surpriza???
Asta e pura realitate. CopiiI astia nu au invatat. Poate 1% au avut emotii, nesansa, subiect foarte greu etc. Dar restul?
Hai sa le luam pe rand.
Parintii:
Nu este suficient ca ati bagat in curul lor bani in meditatii, daca boul oricum nu a apreciat acest lucru si oricum nu s-a strofocat sa invete.
De ce va mirati acum ca au cazut bacul? Cat au invatat? Ce au facut in 12 ani de scoala? Ce au facut anul acesta? Voi ce ati facut? aaaa....da... v-ati facut datoria: "i-am oferit toate conditiile: o camera a lui frumos amenajata, cu futulasi si rozomovisme deastea, i-am oferit meditatii la toate materiile, atat avea de facut boul, sa invete."
Ei bine, va inselati. Aveti impresia ca prin oferirea de conditii si bani si liniste si sacrificiul vostru la servici, ati rezolvat problema? Va inselati. V-ati facut comfort voua.
Copii:
Cand ati pus mana pe o carte ultima data?
Cand v-ati strofocat ultima data sa rezolvati o problema?
La ce nivel sunteti pe Farmville?
Cati prieteni aveti pe Facebook?
Ce aplicatii aveti pe telefon?
Unghiile tehnice la ce pret le umpleti?
Placa de par ce marca e?
Profesori:
Nu stiu ce sa mai zic: mita, sms-uri, meditatii, salarii mici...dar daca unii dintre ei ar trebui sa de-a bacul odata cu elevii, sunt curioasa cati a promova?
Asadar si prin urmare:
-nu la mai plangeti de mila, ca nu au invatat.
-nu mai dezbateti aiurea si fara nici un sens, pentru ca socul nu e ca au cazut; socul e ca nu au putut si ei copia, ca si in anii trecuti.
-vai saracii, au fost intimidati: de ce? de camere...a...da... dar cand stau pe chat si pe web, pe mess, nu sunt intimidati sa faca botic si sa-si arate abdomenul.
-pai daca astia sunt intimidati de 2 camere si o comisie, cand intra la facultate(pentru ca e la ordinea zilei), cand vor intra in amfiteatru si vor da examene pe 7 randuri, cu 5 profi care se plimba printre ei, cu sisteme de detectare a diferitelor aparate de copiat, astia fac infart si o iau la fuga.
Am o vorba: mai...ma lasi?
Hai sa fim seriosi.
Ca sa clarificam?
Toti au dat acelasi bac, in toata tara.
Am o cunostinta X. Nu provine dintr-o familie de genii si nici ea nu este geniu neinteles, neadaptat la societatea moderna(as vrea sa vad cati care au dat bacul stiu fraza asta).
Nu a luat meditatii niciodata si nici nu a fost prima din clasa.
Are iubit, a iesit la un munte, intr-un week-end, la un shoping, la un suc...deci nu este nici patratel.
A invatat doar si doar pentru bac anul acesta, pentru ca e constincioasa. Are si cont de Facebook, sta si pe mess.
Are viata sociala, cum se numeste.
Dar, a luat bacul cu 8,9 si cu media de pe ani, ii iese peste noua.
A fost si ea supravegheata in aceleasi conditii. A avut emotii, precum noi toti am avut.
Dar l-a luat.
Deci...???? Altii de ce pot? Fara meditatii? Fara bani? Cu camere de filmat? Cu viata sociala? Cu timp liber?
PENTRU CA AU INVATAT! ATAT CAT A TREBUIT! SI ACUMA NU STAU CU TURMA SI FAC POLEMICI!
Bun, cu totii am inteles, mai putin de jumatate si-au luat bacul.
Care-i surpriza???
Asta e pura realitate. CopiiI astia nu au invatat. Poate 1% au avut emotii, nesansa, subiect foarte greu etc. Dar restul?
Hai sa le luam pe rand.
Parintii:
Nu este suficient ca ati bagat in curul lor bani in meditatii, daca boul oricum nu a apreciat acest lucru si oricum nu s-a strofocat sa invete.
De ce va mirati acum ca au cazut bacul? Cat au invatat? Ce au facut in 12 ani de scoala? Ce au facut anul acesta? Voi ce ati facut? aaaa....da... v-ati facut datoria: "i-am oferit toate conditiile: o camera a lui frumos amenajata, cu futulasi si rozomovisme deastea, i-am oferit meditatii la toate materiile, atat avea de facut boul, sa invete."
Ei bine, va inselati. Aveti impresia ca prin oferirea de conditii si bani si liniste si sacrificiul vostru la servici, ati rezolvat problema? Va inselati. V-ati facut comfort voua.
Copii:
Cand ati pus mana pe o carte ultima data?
Cand v-ati strofocat ultima data sa rezolvati o problema?
La ce nivel sunteti pe Farmville?
Cati prieteni aveti pe Facebook?
Ce aplicatii aveti pe telefon?
Unghiile tehnice la ce pret le umpleti?
Placa de par ce marca e?
Profesori:
Nu stiu ce sa mai zic: mita, sms-uri, meditatii, salarii mici...dar daca unii dintre ei ar trebui sa de-a bacul odata cu elevii, sunt curioasa cati a promova?
Asadar si prin urmare:
-nu la mai plangeti de mila, ca nu au invatat.
-nu mai dezbateti aiurea si fara nici un sens, pentru ca socul nu e ca au cazut; socul e ca nu au putut si ei copia, ca si in anii trecuti.
-vai saracii, au fost intimidati: de ce? de camere...a...da... dar cand stau pe chat si pe web, pe mess, nu sunt intimidati sa faca botic si sa-si arate abdomenul.
-pai daca astia sunt intimidati de 2 camere si o comisie, cand intra la facultate(pentru ca e la ordinea zilei), cand vor intra in amfiteatru si vor da examene pe 7 randuri, cu 5 profi care se plimba printre ei, cu sisteme de detectare a diferitelor aparate de copiat, astia fac infart si o iau la fuga.
Am o vorba: mai...ma lasi?
Hai sa fim seriosi.
Ca sa clarificam?
Toti au dat acelasi bac, in toata tara.
Am o cunostinta X. Nu provine dintr-o familie de genii si nici ea nu este geniu neinteles, neadaptat la societatea moderna(as vrea sa vad cati care au dat bacul stiu fraza asta).
Nu a luat meditatii niciodata si nici nu a fost prima din clasa.
Are iubit, a iesit la un munte, intr-un week-end, la un shoping, la un suc...deci nu este nici patratel.
A invatat doar si doar pentru bac anul acesta, pentru ca e constincioasa. Are si cont de Facebook, sta si pe mess.
Are viata sociala, cum se numeste.
Dar, a luat bacul cu 8,9 si cu media de pe ani, ii iese peste noua.
A fost si ea supravegheata in aceleasi conditii. A avut emotii, precum noi toti am avut.
Dar l-a luat.
Deci...???? Altii de ce pot? Fara meditatii? Fara bani? Cu camere de filmat? Cu viata sociala? Cu timp liber?
PENTRU CA AU INVATAT! ATAT CAT A TREBUIT! SI ACUMA NU STAU CU TURMA SI FAC POLEMICI!
luni, 4 iulie 2011
Astept incurajari???!
Din nou si de la capat.
Merg pe aceslasi drum de un an.
Acela de a cauta un loc de munca, altul decat cel mediocru.
L-am gasit. Era ideal, super, misto, imi placea tot: oameni, mentalitate, profesionalism...si s-a dus. Nu din vina mea si nici din vina lor. O chestie.
Acuma, stau din nou si iarasi, pe aceleasi site-uri pe care si voi le stiti si caut...
Sunt cateva bune, altele cu denumiri pompoase, gen: Area Cleaning Manager(femeie de servici):D.
Mai am un interviu, care ma bate de un week-end in coace.
Sunt nerabdatoare, frustrata, curioasa, nervoasa...pentru ca e office. Eu imi stiu calitatile si stiu ce pot. Mai stiu ca imaginea vinde. Mai stiu ca nu ma simt foarte comod in fuste, tocuri si camasi apretate perfect.
Dar oare, voi depasi acest gand si ma voi acomoda?
Stiu ca pot sa fac fata cerintelor, daca am suport...dar pot sa merg in balerini???
Help....
Merg pe aceslasi drum de un an.
Acela de a cauta un loc de munca, altul decat cel mediocru.
L-am gasit. Era ideal, super, misto, imi placea tot: oameni, mentalitate, profesionalism...si s-a dus. Nu din vina mea si nici din vina lor. O chestie.
Acuma, stau din nou si iarasi, pe aceleasi site-uri pe care si voi le stiti si caut...
Sunt cateva bune, altele cu denumiri pompoase, gen: Area Cleaning Manager(femeie de servici):D.
Mai am un interviu, care ma bate de un week-end in coace.
Sunt nerabdatoare, frustrata, curioasa, nervoasa...pentru ca e office. Eu imi stiu calitatile si stiu ce pot. Mai stiu ca imaginea vinde. Mai stiu ca nu ma simt foarte comod in fuste, tocuri si camasi apretate perfect.
Dar oare, voi depasi acest gand si ma voi acomoda?
Stiu ca pot sa fac fata cerintelor, daca am suport...dar pot sa merg in balerini???
Help....
marți, 28 iunie 2011
Astept retete noi..de la voi...
Am deschis azi, dupa aproape un an, un alt blog. Este cu si despre papa bunnnnn.........
M-am apucat de facut poze, am reusit unele si am mancat mult, pentru ca am gatit mult...voi sa nu faceti asa...si de maine incep postarile.
Am creat de asemenea si pe Facebook, nu se poate fara, un eveniment la care va rog, din suflet, sa participati si sa postati retetele dumneavoastra preferate si sa facem schimb de experienta.
Toate postarile, fie pe www.gurmanda.blogspot.com, fie pe Facebook sau pe e-mail: www.ioana.kerekes@gmail.com, in cazul in care aveti si poze, vor fi postate pe blog-ul cu pricina si mai apoi ne apucam de facut papa bun si mai ales, poate asa, ne intalnim la un gratar, un desert sau o papara.
Va astept cu drag postarile!
V-am pupat!
M-am apucat de facut poze, am reusit unele si am mancat mult, pentru ca am gatit mult...voi sa nu faceti asa...si de maine incep postarile.
Am creat de asemenea si pe Facebook, nu se poate fara, un eveniment la care va rog, din suflet, sa participati si sa postati retetele dumneavoastra preferate si sa facem schimb de experienta.
Toate postarile, fie pe www.gurmanda.blogspot.com, fie pe Facebook sau pe e-mail: www.ioana.kerekes@gmail.com, in cazul in care aveti si poze, vor fi postate pe blog-ul cu pricina si mai apoi ne apucam de facut papa bun si mai ales, poate asa, ne intalnim la un gratar, un desert sau o papara.
Va astept cu drag postarile!
V-am pupat!
sâmbătă, 18 iunie 2011
Creata sa duc dorul...
Nu sunt deloc suparata. Sunt doar melancolica, nostalgica si trista. Dar nu sunt suparata pe lucrurile din jurul meu. Eu ma bucur de fiecare schimbare, doar asa ajung sa ma mai cunosc si mai mult, sa ma descopar ca om.
Doar ca azi, intre cateva tIgari si Gun's ma intrebam daca sunt creata sa duc dorul oamenilor din jurul meu, oamenilor pe care ii iubesc.
M-am mutat in orasul natal de dorul ei, al prietenei mele, a mentorului meu, de dorul mamei mele. Nu puteam sa ma adaptez la orasul mic si nu aveam nici un viitor. Am fugit inapoi la Cluj. Dar ii duc dorul zi de zi, pentru ca e mama mea, e sufletul pentru care eu traiesc.
Cand am crezut ca am ceea ce se numea copilarie, el a plecat. Mi-a frant inima si sufletul meu de copil, care nu a inteles exact ce inseamna: "Tatal tau are o alta femeie."
A plecat in graba, cu doua valize si nu s-a mai intors. Daca eu nu il caut nici el nu ma cauta. Ii duc dorul de 11 ani. Ne vedem, dar nu avem ce sa ne spunem. A trecut prea mult timp de cand a plecat, diferenta de varsta e prea mare. Dar am sa traiesc mereu cu aceeasi intrebare: "Cum e sa traiesti cu tatal tau in casa?" si o sa traiesc mereu cu acelasi dor de tata.
Acum, il am pe el. Doar ca viata si surprizele ei, ne ofera posibilitati extraordinare, dar in acelasi timp ne pune sa traim, poate departe unul de celalalt. Nu e nimic sigur. Dar, ma gandesc in perspectiva.
Imi ramane decat sa-l las sa plece pentru noi, pentru el si pentru mine. Doar ca azi si poate de acum incolo o sa duc dorul lui.
De parca nu e de ajuns ca duc dorul parfumului de cires de pe strada bunicilor, duc dorul bancii de la poarta unde o asteptam pe mama, duc dorul prietenei mele pe care am lasat-o aproape de orasul natal, duc dorul serilor din facultate in care nu aveam nici o grija, duc dorul diminetilor din liceu cand era si mama acasa, duc dorul noptilor in care dormeam cu ea si ma strangea in brate, duc dorul zilelor in care trei oameni se puneau la masa si se numeau familie, duc dorul mamei, duc dorul de tata, duc dorul lui....
si voi fi singura intr-un oras mare, aglomerat, cu fuste colorate si tramvaie pictate si voi fi ceea ce imi doream cand eram mica si azi nu-mi mai doresc...singura, independenta intr-un oras mare.
Nu ma paraseste, dar nu va fi acolo cand pun capul pe perna, cand ma trezesc trista, cand adorm plangand, cand am nevoie de el....
Nu pot sa nu simt in suflet tristete, eu traiesc prin oameni si cu ei.
DAR, MERGEM INAINTE PENTRU A NE CUNOASTE PE NOI INSINE!
Doar ca azi, intre cateva tIgari si Gun's ma intrebam daca sunt creata sa duc dorul oamenilor din jurul meu, oamenilor pe care ii iubesc.
M-am mutat in orasul natal de dorul ei, al prietenei mele, a mentorului meu, de dorul mamei mele. Nu puteam sa ma adaptez la orasul mic si nu aveam nici un viitor. Am fugit inapoi la Cluj. Dar ii duc dorul zi de zi, pentru ca e mama mea, e sufletul pentru care eu traiesc.
Cand am crezut ca am ceea ce se numea copilarie, el a plecat. Mi-a frant inima si sufletul meu de copil, care nu a inteles exact ce inseamna: "Tatal tau are o alta femeie."
A plecat in graba, cu doua valize si nu s-a mai intors. Daca eu nu il caut nici el nu ma cauta. Ii duc dorul de 11 ani. Ne vedem, dar nu avem ce sa ne spunem. A trecut prea mult timp de cand a plecat, diferenta de varsta e prea mare. Dar am sa traiesc mereu cu aceeasi intrebare: "Cum e sa traiesti cu tatal tau in casa?" si o sa traiesc mereu cu acelasi dor de tata.
Acum, il am pe el. Doar ca viata si surprizele ei, ne ofera posibilitati extraordinare, dar in acelasi timp ne pune sa traim, poate departe unul de celalalt. Nu e nimic sigur. Dar, ma gandesc in perspectiva.
Imi ramane decat sa-l las sa plece pentru noi, pentru el si pentru mine. Doar ca azi si poate de acum incolo o sa duc dorul lui.
De parca nu e de ajuns ca duc dorul parfumului de cires de pe strada bunicilor, duc dorul bancii de la poarta unde o asteptam pe mama, duc dorul prietenei mele pe care am lasat-o aproape de orasul natal, duc dorul serilor din facultate in care nu aveam nici o grija, duc dorul diminetilor din liceu cand era si mama acasa, duc dorul noptilor in care dormeam cu ea si ma strangea in brate, duc dorul zilelor in care trei oameni se puneau la masa si se numeau familie, duc dorul mamei, duc dorul de tata, duc dorul lui....
si voi fi singura intr-un oras mare, aglomerat, cu fuste colorate si tramvaie pictate si voi fi ceea ce imi doream cand eram mica si azi nu-mi mai doresc...singura, independenta intr-un oras mare.
Nu ma paraseste, dar nu va fi acolo cand pun capul pe perna, cand ma trezesc trista, cand adorm plangand, cand am nevoie de el....
Nu pot sa nu simt in suflet tristete, eu traiesc prin oameni si cu ei.
DAR, MERGEM INAINTE PENTRU A NE CUNOASTE PE NOI INSINE!
Sacrificiu...
Zi de zi suntem pusi sa facem alegeri. De cand ne trezim si pana adormim luam decizii. Si precum e normal, unele decizii sunt mai bune decat altele, iar altele inseamna o schimbare totala in viata.
Pentru a ne fi bine, suntem nevoiti sa luam decizii care presupun si sacrificii. Pe drumul vietii plecam pentru un scop si pentru un viitor comod.
Si ce faci atunci cand nu il poti avea? Te lupti, faci sacrificii. Dar daca aceste sacrifici inseamna "singuratate"?????
Viata uneori te toaca marunt de tot. Si stai sa cugeti care e cea mai inteleapta miscare? Sa faci sacrificiul pentru un viitor mai comod sau sa stai si sa astepti rasaritul soarelui, fara nici o speranta prea mare?
Am decis sa facem mutarea. Acum trebuie sa decidem sa fim despartiti pentru un viitor mai bun. Pentru noi.
O fi mai bine? E decizia cea mai buna? Cat va dura? Cum ma voi descurca? Cum va fi asa la distanta? Cat timp vom sacrifica? Cum sa renunti la asemenea oportunitati?Ce sa faci daca nu te sacrifici?
Sunt sute de intrebari in capul meu acum. Vad doua strazi paralele, care duc spre viitor, dar ambele imi prescriu un viitor diferit si fericit.
Unul este impreuna si fericiti. Celalalt e tot impreuna, dar la 300 kilometri distanta si doar in week-end impreuna.
E viitorul nostru, al meu si al lui...si sunt prea multe schimbari in ultimul timp. Ziceam eu ca e vremea marilor schimbari, dar nu credeam ca sunt atat de mari.
Pentru a ne fi bine, suntem nevoiti sa luam decizii care presupun si sacrificii. Pe drumul vietii plecam pentru un scop si pentru un viitor comod.
Si ce faci atunci cand nu il poti avea? Te lupti, faci sacrificii. Dar daca aceste sacrifici inseamna "singuratate"?????
Viata uneori te toaca marunt de tot. Si stai sa cugeti care e cea mai inteleapta miscare? Sa faci sacrificiul pentru un viitor mai comod sau sa stai si sa astepti rasaritul soarelui, fara nici o speranta prea mare?
Am decis sa facem mutarea. Acum trebuie sa decidem sa fim despartiti pentru un viitor mai bun. Pentru noi.
O fi mai bine? E decizia cea mai buna? Cat va dura? Cum ma voi descurca? Cum va fi asa la distanta? Cat timp vom sacrifica? Cum sa renunti la asemenea oportunitati?Ce sa faci daca nu te sacrifici?
Sunt sute de intrebari in capul meu acum. Vad doua strazi paralele, care duc spre viitor, dar ambele imi prescriu un viitor diferit si fericit.
Unul este impreuna si fericiti. Celalalt e tot impreuna, dar la 300 kilometri distanta si doar in week-end impreuna.
E viitorul nostru, al meu si al lui...si sunt prea multe schimbari in ultimul timp. Ziceam eu ca e vremea marilor schimbari, dar nu credeam ca sunt atat de mari.
marți, 14 iunie 2011
Ultima carte pe care voi ati citit-o...
Am ramas datoare cu o lista. E lista cartilor pe care dumneavoastra, prieteni, ati alcatuit-o.
Am intrebat care a fost ultima carte pe care ati citit-o?
Ei bine...nu am avut la fel de multi "musafiri" precum alte evenimente de pe Facebook. E vorba de carti.... Dar, tin sa le multumesc din suflet celor care au avut 2 minute si ne-am impartasit si noua care a fost ultima carte pe care au citit-o.
Impreuna, am format o lista mica, dar de valoare, cu carti de la prieteni pentru prieteni.
Va doresc timp sa le puteti citi pe toate!
Max I. Dimont - "Evreii, Dumnezeu si istoria"
"Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide
Evident, conectata cu Biblia: Manuscrisele de la Marea Moarta si Evangheliile gnostice, ambele de la Ed. Herald
Convorbiri cu Octavian Paler - Daniel Cristea - Enache
Andrei Plesu- Despre frumusetea uitata a vietii
Dan C. MIhailescu- Eminescu, omul din scrisori
Florin Piersic Jr.- Romantic Porno
Adam si Eva de Liviu Rebreanu
Jocurile Daniei -ANTON HOLBAN
"Intoarcerea din Rai" de Eliade
Dan Puric-Cine suntem
Adina Rosetti- Deadline
Am intrebat care a fost ultima carte pe care ati citit-o?
Ei bine...nu am avut la fel de multi "musafiri" precum alte evenimente de pe Facebook. E vorba de carti.... Dar, tin sa le multumesc din suflet celor care au avut 2 minute si ne-am impartasit si noua care a fost ultima carte pe care au citit-o.
Impreuna, am format o lista mica, dar de valoare, cu carti de la prieteni pentru prieteni.
Va doresc timp sa le puteti citi pe toate!
Max I. Dimont - "Evreii, Dumnezeu si istoria"
"Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide
Evident, conectata cu Biblia: Manuscrisele de la Marea Moarta si Evangheliile gnostice, ambele de la Ed. Herald
Convorbiri cu Octavian Paler - Daniel Cristea - Enache
Andrei Plesu- Despre frumusetea uitata a vietii
Dan C. MIhailescu- Eminescu, omul din scrisori
Florin Piersic Jr.- Romantic Porno
Adam si Eva de Liviu Rebreanu
Jocurile Daniei -ANTON HOLBAN
"Intoarcerea din Rai" de Eliade
Dan Puric-Cine suntem
Adina Rosetti- Deadline
vineri, 10 iunie 2011
Reflectia....
Astăzi, m-a tulburat o imagine. Două persoane, deloc străine, stând la o masă, părând total străine.
Am avut pentru o clipă senzaţia că mă văd pe mine, alături de el, alături de decizia lui de a mă părăsi. În ochii ei am văzut lacrimi, în ochii lui acuzaţii. Acuzaţii aduse în faţă deciziei lui. De parcă eu aş avea vreo vină că el a decis să plece. De parcă eu aş avea vreo influenţă asupra lui.
Decizia lui, a fost şi va fi decizia lui, urmările sunt total diferite pentru fiecare dintre noi. Decizia lui a schimbat câteva zeci de vieţi. Noi, ne-am conformat. Am acceptat dorinţa lui, de a pleca, de a uita tot ceea ce a fost, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Astăzi, avem vieţi total diferite, influenţate de noile persoane primite în viaţa noastră.
Doar el, singurul şi aleasa lui, sunt nemulţumiţi de decizia lor. Iar vinovatul fără vină, sunt eu.
P.S. Încă nu pot înţelege exact ceea ce mă tulbură, îmi las timp până mâine, să descopăr. Atunci când am răspunsul, am să-l detaliez. El.....în acea imagine: e tatăl cuiva, alături de fiica lui. În realitate, e tatăl meu.
Am avut pentru o clipă senzaţia că mă văd pe mine, alături de el, alături de decizia lui de a mă părăsi. În ochii ei am văzut lacrimi, în ochii lui acuzaţii. Acuzaţii aduse în faţă deciziei lui. De parcă eu aş avea vreo vină că el a decis să plece. De parcă eu aş avea vreo influenţă asupra lui.
Decizia lui, a fost şi va fi decizia lui, urmările sunt total diferite pentru fiecare dintre noi. Decizia lui a schimbat câteva zeci de vieţi. Noi, ne-am conformat. Am acceptat dorinţa lui, de a pleca, de a uita tot ceea ce a fost, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Astăzi, avem vieţi total diferite, influenţate de noile persoane primite în viaţa noastră.
Doar el, singurul şi aleasa lui, sunt nemulţumiţi de decizia lor. Iar vinovatul fără vină, sunt eu.
P.S. Încă nu pot înţelege exact ceea ce mă tulbură, îmi las timp până mâine, să descopăr. Atunci când am răspunsul, am să-l detaliez. El.....în acea imagine: e tatăl cuiva, alături de fiica lui. În realitate, e tatăl meu.
marți, 31 mai 2011
E vremea marilor schimbări…
E vremea marilor schimbări…
Am stat. Am vegetat. Am meditat. M-am gândit. M-am răzgândit. M-am contrazis. Am tras concluzia.
În viaţa fiecărui om există un moment de cumpănă. Prefer să cred că acesta a fost primul din viaţa mea şi sunt convinsă că nu va fi şi ultimul. Am încercat şi am reuşit pe jumătate. Din articole precedente, se poate înţelege de la sine că eram în căutarea sinelui. Şi încă mai sunt. Azi ştiu cine sunt şi ştiu ce anume vreau. Sunt ciudată pentru unii, ne-bună pentru alţii, mentor pentru unii, speranţa pentru mama, viitor pentru el, stăpân pentru câine, puternică pentru mine. Dar nu voi fi niciodată clişeu. Iar dacă voi fi, vreau să fiu şi eu parte din categoria celor care spun: “Nu contează cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc.”
Simt cu toată fiinţa mea că am ce să vă spun. O să vă vorbesc despre viaţa contemporană filtrată prin mintea mea. O să vă vorbesc sincer şi deschis. Pentru că prin articolele mele, minore şi probabil nesemnificative, chiar şi pentru prietenii mei, eu mă ridic, înfloresc şi continui să trăiesc. Cuvîntul şi vorba sunt apa mea. Iar cartea mea, pe care sper că anul acesta o să o redactez, va fi asemenea gândurilor lui Papini şi Eliade, dar despre altă epocă, despre alt stil de viaţă. Vreau să precizez că nici o comparaţie nu îşi are rostul. Nivelul lor e net superior. Să nu avem discuţii.
M-am regăsit parţial, dar mă regăsesc prin cuvintele mele scrise pe ciorne, foi rupte din agende, cuvintele mele scrise pe blog.
E vremea marilor schimbări. Iar prima schimbare, e mutarea la Cluj. Am fugit ca şi o laşă. Mi-a fost frică de spaţiu, de posibilităţi, de ceea ce vroiam eu să fiu şi puteam să devin. Am fugit la ea în braţe, neştiind că ea nu mă mai poate ocroti. E vremea ca eu să merg pe calea mea şi să ocrotesc eu pe alţii. Am trăit din trecut, fără să văd viitorul frumos care mă aşteaptă. Am crezut că sunt aptă să scriu doar când sufăr şi iată-mă scriindu-vă când sunt fericită. E prea devreme să mă cred vindecată şi nu mă vreau vindecată de tot, pentru că atunci voi cădea în banal. Dar, nebunia trebuie cumpătată atunci când sunt cu cei dragi.
Am trăit din trecut pentru că el m-a făcut să fiu ceea ce azi sunt. Dar tot el este cel care mă va face ceea ce voi fi. Am închis capitolul în teorie, iar în practică, odată cu “Romanul copilului divorţat.”
Vă mulţumesc pentru toată atenţia.
Vă salut!
Am stat. Am vegetat. Am meditat. M-am gândit. M-am răzgândit. M-am contrazis. Am tras concluzia.
În viaţa fiecărui om există un moment de cumpănă. Prefer să cred că acesta a fost primul din viaţa mea şi sunt convinsă că nu va fi şi ultimul. Am încercat şi am reuşit pe jumătate. Din articole precedente, se poate înţelege de la sine că eram în căutarea sinelui. Şi încă mai sunt. Azi ştiu cine sunt şi ştiu ce anume vreau. Sunt ciudată pentru unii, ne-bună pentru alţii, mentor pentru unii, speranţa pentru mama, viitor pentru el, stăpân pentru câine, puternică pentru mine. Dar nu voi fi niciodată clişeu. Iar dacă voi fi, vreau să fiu şi eu parte din categoria celor care spun: “Nu contează cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc.”
Simt cu toată fiinţa mea că am ce să vă spun. O să vă vorbesc despre viaţa contemporană filtrată prin mintea mea. O să vă vorbesc sincer şi deschis. Pentru că prin articolele mele, minore şi probabil nesemnificative, chiar şi pentru prietenii mei, eu mă ridic, înfloresc şi continui să trăiesc. Cuvîntul şi vorba sunt apa mea. Iar cartea mea, pe care sper că anul acesta o să o redactez, va fi asemenea gândurilor lui Papini şi Eliade, dar despre altă epocă, despre alt stil de viaţă. Vreau să precizez că nici o comparaţie nu îşi are rostul. Nivelul lor e net superior. Să nu avem discuţii.
M-am regăsit parţial, dar mă regăsesc prin cuvintele mele scrise pe ciorne, foi rupte din agende, cuvintele mele scrise pe blog.
E vremea marilor schimbări. Iar prima schimbare, e mutarea la Cluj. Am fugit ca şi o laşă. Mi-a fost frică de spaţiu, de posibilităţi, de ceea ce vroiam eu să fiu şi puteam să devin. Am fugit la ea în braţe, neştiind că ea nu mă mai poate ocroti. E vremea ca eu să merg pe calea mea şi să ocrotesc eu pe alţii. Am trăit din trecut, fără să văd viitorul frumos care mă aşteaptă. Am crezut că sunt aptă să scriu doar când sufăr şi iată-mă scriindu-vă când sunt fericită. E prea devreme să mă cred vindecată şi nu mă vreau vindecată de tot, pentru că atunci voi cădea în banal. Dar, nebunia trebuie cumpătată atunci când sunt cu cei dragi.
Am trăit din trecut pentru că el m-a făcut să fiu ceea ce azi sunt. Dar tot el este cel care mă va face ceea ce voi fi. Am închis capitolul în teorie, iar în practică, odată cu “Romanul copilului divorţat.”
Vă mulţumesc pentru toată atenţia.
Vă salut!
sâmbătă, 28 mai 2011
Cu drag,,,oras natal
A sosit timpul, mai repede decat credeam. Ma bucur ca privesc cu speranta spre nou si spre viitor.
E timpul marilor schimbari prieteni, dupa cum spuneam.
Ma mut inapoi la tine, oras mare si aglomerat, cu fuste colorate si tramvaie pictate. Ma mut spre un viitor mai bun, mai incurajator si mai plin de speranta. Ma mut acolo unde am amintirea anilor de facultate, unde strazile imi amintesc de kebap-uri mancate in noapte tarziu, ma mut acolo unde pe nimeni nu intereseaza cum ma imbrac si cat de scurt am parul.
Te las oras mic si frumos, plin de amintiri ale copilariei. Voi reveni atat de des cat sufletul mi-o va cere. Voi reveni atunci cand inima imi va fi trista, sa plang pe strazile prafuite si dezlantuite.
E anul marilor schimbari!
Si poate anul marilor publicari!
Ramas bun Turda!
Bine te-am regasit Cluj!
E timpul marilor schimbari prieteni, dupa cum spuneam.
Ma mut inapoi la tine, oras mare si aglomerat, cu fuste colorate si tramvaie pictate. Ma mut spre un viitor mai bun, mai incurajator si mai plin de speranta. Ma mut acolo unde am amintirea anilor de facultate, unde strazile imi amintesc de kebap-uri mancate in noapte tarziu, ma mut acolo unde pe nimeni nu intereseaza cum ma imbrac si cat de scurt am parul.
Te las oras mic si frumos, plin de amintiri ale copilariei. Voi reveni atat de des cat sufletul mi-o va cere. Voi reveni atunci cand inima imi va fi trista, sa plang pe strazile prafuite si dezlantuite.
E anul marilor schimbari!
Si poate anul marilor publicari!
Ramas bun Turda!
Bine te-am regasit Cluj!
joi, 24 martie 2011
ORA PAMANTULUI...
Pe 26 martie intre ora 20:30 si 21:30 este ora Pamantului.
Este ora casei noastre. Casa noastra nu este doar in casa....este tot ceea ce ne inconjoara.
Nu vreau sa tin prelegeri despre ce si cum ar trebui sa procedam, vreau doar sa va intreb daca aveti copii? Nu? O sa aveti, cu siguranta. Iar viitorul nu arata bine pentru ei.
Gandeste-te la cutremure, inundatii, vulcani, furtuni, tornade....etc...toate acestea nu vin din senin. Iarna nu mai e iarna si vara nu mai e vara.
E un gest minor, o ora fara tehnologie, fara curent, fara vreo activitate care sa dauneze casei noastre. E un gest mic pentru tine dar unul mare pentru omenire, pentru Pamant.
LASA-L SA RESPIRE!!!!!!!
Crezi ca este NESEMNIFICATIV? CA NU POTI SCHIMBA NIMIC CU ACEST GEST? INSEAMNA CA NU AI STAT IN ACEEASI CAMERA CU UN TANTAR! E mic, dar te bubuie pana dimineata!
Fa o plimbare cu catelul, iesi cu prietenii si schimba o vorba, alearga in parc, fa orice pentru ca si tu sa fii o parte din acest gest.
E prima data cand particip. Si cred ca o sa ma simt entuziasmata de acest gest al meu. E pentru Pamant, pentru mine, pentru toti ceilalti care vor sta pe mess sau vor asculta muzica, pentru toti cei care o sa aiba toate becurile aprinse in casa, in acelasi timp, vor porni televizorul sa vada ce fac altii in tara si vor tasta fara incetare, vor face dus pana li se increteste pielea.
Dar nu uita! Esti dependent! Nu te poti controla o ora! Nu ai curajul si bunul simt pentru tot ceea ce casa ta iti ofera!
26 martie 2011- 20:30-21:30
Este ora casei noastre. Casa noastra nu este doar in casa....este tot ceea ce ne inconjoara.
Nu vreau sa tin prelegeri despre ce si cum ar trebui sa procedam, vreau doar sa va intreb daca aveti copii? Nu? O sa aveti, cu siguranta. Iar viitorul nu arata bine pentru ei.
Gandeste-te la cutremure, inundatii, vulcani, furtuni, tornade....etc...toate acestea nu vin din senin. Iarna nu mai e iarna si vara nu mai e vara.
E un gest minor, o ora fara tehnologie, fara curent, fara vreo activitate care sa dauneze casei noastre. E un gest mic pentru tine dar unul mare pentru omenire, pentru Pamant.
LASA-L SA RESPIRE!!!!!!!
Crezi ca este NESEMNIFICATIV? CA NU POTI SCHIMBA NIMIC CU ACEST GEST? INSEAMNA CA NU AI STAT IN ACEEASI CAMERA CU UN TANTAR! E mic, dar te bubuie pana dimineata!
Fa o plimbare cu catelul, iesi cu prietenii si schimba o vorba, alearga in parc, fa orice pentru ca si tu sa fii o parte din acest gest.
E prima data cand particip. Si cred ca o sa ma simt entuziasmata de acest gest al meu. E pentru Pamant, pentru mine, pentru toti ceilalti care vor sta pe mess sau vor asculta muzica, pentru toti cei care o sa aiba toate becurile aprinse in casa, in acelasi timp, vor porni televizorul sa vada ce fac altii in tara si vor tasta fara incetare, vor face dus pana li se increteste pielea.
Dar nu uita! Esti dependent! Nu te poti controla o ora! Nu ai curajul si bunul simt pentru tot ceea ce casa ta iti ofera!
26 martie 2011- 20:30-21:30
duminică, 13 martie 2011
''Adevăratul handicap ţine de ignoranţă. ''
Aceasta este fraza spusă de un tânăr de 21 de ani, care s-a născut cu paralizie cerebrală. Datorită acestei boli el nu îşi poate folosi mâinile şi picioarele. Dar, precum Alex nu îşi doreşte să fie compătimit , aşa vom proceda. Această minune de copil nu se consideră diferit fată de ceilalţi. Dar, eu vă pot spune că este. Voinţa extraordinară îl face diferit faţă de tinerii de vârstă lui, care pierd vremea de-a lelaaa, fără a costrui ceva, fără a îndrăzni.
Alex spune pentru Evenimentul zilei că: '' Fiecare hotărăste singur cât este sau nu de handicapat.''
Datorită voinţei, curajului şi tariei de caracter, acest tânăr se poate laudă cu note de 10 fără număr, se poate lauda cu faptul că vorbeşte engleză perfect, se poate laudă că scrie cronici de carte străină. De asemenea, Alex lucrează momentan la o carte, care se va intitula: Viaţa şi vremurile unui handicapat autentic.''
Personal, am fost impresionată de voinţa lui, de curajul pe care îl arată, de faptul că a luat viaţa aşa cum este, că este conştient că este la fel ca toţi ceilalţi şi chiar mai special, că este inteligent şi un bun autodidact.
Jos pălăria în faţa ta Alex!
Alex are de asemenea un blog interesant, remarcabil prin corectitudine, cunoaştere şi
inteligentă. Îi puteţi citi gândurile pe
www.alexszollo.wordpress.com
Luaţi aminte!
Alex spune pentru Evenimentul zilei că: '' Fiecare hotărăste singur cât este sau nu de handicapat.''
Datorită voinţei, curajului şi tariei de caracter, acest tânăr se poate laudă cu note de 10 fără număr, se poate lauda cu faptul că vorbeşte engleză perfect, se poate laudă că scrie cronici de carte străină. De asemenea, Alex lucrează momentan la o carte, care se va intitula: Viaţa şi vremurile unui handicapat autentic.''
Personal, am fost impresionată de voinţa lui, de curajul pe care îl arată, de faptul că a luat viaţa aşa cum este, că este conştient că este la fel ca toţi ceilalţi şi chiar mai special, că este inteligent şi un bun autodidact.
Jos pălăria în faţa ta Alex!
Alex are de asemenea un blog interesant, remarcabil prin corectitudine, cunoaştere şi
inteligentă. Îi puteţi citi gândurile pe
www.alexszollo.wordpress.com
Luaţi aminte!
duminică, 6 martie 2011
Vine vine primavara, florimanele pe campii...hai sa ne facem dusmani copii..
Vine vine primavara...florimanele pe campii...hai sa ne facem dusmani...
Cantecul s-a adaptat treptat, de voie de nevoie.
Vine vine primavara, se da sfoara in toata tara: iesiti afara, luati o galeata de apa, nu mai mare de 3 litri, un burete si carpa. Se deschid usile de la masina plus si portbagajul, se pune CD-ul acela piratat, plin cu :
-pumnii mei minte nu are,
-m-am casatorit cu un barbat tampit,
-ma lupt cu aminitrea ta, sa te scot din inima as vrea,
-am incredere in tine, ca nu pleci de langa mine,
-de ce banii iti fac soarta, vor desparti o inima de alta,
-hai alege, ori eu ori prietenii tai,
-cea mai dulce fata, cea mai eleganta fata, nu poate fi egalata,
-mama ce le ai, ce bine le zici.......................................................................
Dupa toate astea, este un buton mare si rotund, pe care il dai la maxim...si incepi usor usor sa speli masina. Unde? Cum? Cand? In ziua in care iese prima raza de soare, in curtea blocului, cu volumul la maxim, cu doi trei prieteni pe langa tine, care stau flexati cu mainele in jebe, se invart pe langa masina si dau din cap, de stricati ce sunt. Te uiti in jur si astepti sa iasa careva dusman, pe geam, sa strige ceva la tine, sa ai posibilitatea de a-ti folosi limbajul din dotare si sentimentele sa-ti fie ranite ca te-ai mai ales cu un dusman.
Variante mai sunt. Autentic romanesti.
Te apuci de curatenia de primavara. Deschizi ferestrele la maxim, dai drumul la tzacabumm house, sa auda tot palierul ca tu sistem bengos acasa. Mai iei o covertura si o scuturi pe geam, peste hainele asezate strategic la uscat, pe sfori improvizate, de vecina de sub tine. Mai scuturi si miezurile peste hainele ei...ca dic ...ce mama naibii se petrece? Sa si le puna in casa la uscat.
Mai poti sa arunci gunoiu din casa direct pe geam, in spatele blocului. Sau poti sa-l pui frumos frumusel la usa, pe casa scarii...aaa...apropo...sa nu uiti sa-ti lasi si papucii la usa..ca doar ai facut curat.
Dupa ce ai spalat pe jos cu detergenti si alte solutii, fa bine si arunca pe geam apa din lighean. Ce daca vecina tocmai si-a plantat niste flori si boscheti acolo...se crede la casa...ca doar nu e curtea ei personala...
Si...daca te gandesti bine..ai putea sa iesi pe casa scarii si sa-ti asezi frumos covoarele, sa tragi apa din casa cu furtunul, si sa te pui pe treaba la spalat covoare. Ca ce? Cum? Pai e si blocul tau.
Astea sunt asa in general. Daca mai ai o banca in fata blocului...poti sa iesi acolo, sa mananci niste seminte si sa lasi cateva mucuri de tigarete pe acolo.
Vine vine primavara...in sfarsit, am scapat de progenituri si ii eliberam din barlog, le dam drumul liberi in curtea blocului. Si incepe descreierarea...yupyyy ce bucurie.
Mamaaaaaaaaaaaaaaa...arunca-mi mingea.
Mammmmaaaaaaaa....mi-a luat mingea.
Mammmaaaaaaa...nu-mi da mingea.
Mammaaaaaaaa...mi-o spart mingea.
Mamaaaa...mi-e sete.
Mamaaaaaaa... arunca-te de la 2...ca est defecta SI STAI SI TE BUCURI DE TELENOVELE CA DOAR VINE PRIMAVARA SI NU TE MAI DOARE CAPUL DE ALA MICU SI NEGRU.
Daca stai la casa...e mai simplu. Scoti grataru, combina muzicala afara, dai drumul la muzica prin curte, mai urli: Hai, fa cu carnea aia odata ca am jarr!!
-Da ce tot strigi ma, ca te aud vecinii!
-Da imi bip bip bip...io, ca aici e curtea mea si fac ce vreau io, tuh..bip bip bip...ada carnea...bip bip...ca vine primavara!!
vineri, 4 martie 2011
Oameni maturi cu suflete de copii...
Lumea e prea mare, viata e prea complicata iar noi, uneori prea simpli, in gandire.
Traim fiecare zi ca si cum am avea tot viitorul inainte. Optimism? Nu prea cred. Avem cazuri multiple, in care am vazut cum intr-o fractiune de secunda tot ceea ce am cladit se poate ruina. Cum viata stabila, exacta, planurile, toate s-au dus si cu ele si viitorul nostru se schimba. Suntem prinsi ca intr-o menghina cu "treburi" cotidiene, din care ne traim existenta, pe care credem ca le meritam si pentru care am muncit. Dar, exista aceea cotitura, cu care dam toti fata, la un moment dat. Atunci, totul pare in zadar, inutil si avem senzatia ca nu ne mai cunoastem, ca traim printre straini, ca facem ceea ce nu ne place, ca fiecare zi e la fel, ca timpul se scurge foarte repede si nu mai avem timp de noi si lucrurile dragi.
Cred ca, defapt, atunci realizam ca suntem oameni maturi, cu responsabilitati, atributii si functii. Ne este dor inexplicabil de zilele de la mama de acasa, de bancile liceului, de serile din parc, de noptile din pub, de movie nights, de painea cu margarina din facultate, de cearta cu colegul de banca, de ascultatul la romana si multe, dar multe altele.
Sa ne intoarcem nu e cale. Sa devenim ce am fost nu se poate, pentru ca am deveni nebuni, iresponsabili, visatari, filosofi, outsider-i.
Dar oare cate vieti avem?
Cel putin una, asta pe care o traim, restul vom vedea. Si atunci nu merita sa uitam cateodata ca suntem oameni mariiii??? Sa dam cravata la o parte, sa dam muzica la maxim, sa dam din cap ca nebunii, sa facem glume deocheate colegilor, sa fugim pana la mama acasa, sa ne luam cortul in spinare si sa plecam in munti, fara destinatie, sa pierdem o noapte cu seriale si sa lasam vasele in ghiuveta, sa nu-l transformam si pe copilul nostru in omul cu masca, care sa creada in valoarea scolii, exercitiilor suplimentare la matematica, ca doar asa va ajunge cineva. CINE???
Un nefericit prins in capcana cliseelor, turmelor? Unde este creativitatea din noi, unde este spiritul de libertate din noi, pe care pretindem ca il avem la maxim? Au murit odata cu copilul din noi.
Chiar meriti sa duci o viata liniara?
Te nasti, ai 7 ani de acasa, inveti bine, esti cuminte, faci exercitii suplimentare la mate, la 9 esti in casa, ai iubit doar dupa 18 ani, mergi la faculta, inveti sa devii cineva, te casatoresti, itt iei un job cu norma intreaga, muncesti din greu, odata pe an iti iei concediu, faci copii, ii inveti sa fie cuminti, sa nu injure, sa nu se bata, sa invete ca doar asa ajunge cineva, il indemni ca sportul si arta sunt moarte si nu se castiga din asta, ai grija ca sa manance bio pentru ca dupa 18 ani sa manance fast-food si sa se imprieteneasca cu etnobotanicele, ca e prea frustrat ca ai lui nu-l inteleg, ca sunt batrani si expirati, ca mama si tata au uitat cum e sa fii copil, au uitat ce vise aveau si ei si cat de puternici si mari se credeau, au uitat de prima dragoste si de dragote in general, au devenit oameni mari si seriosi, cu experienta.
Asta vrei sa ajungi? Asa vrei sa te priveasca copilul tau? Si asa vrei sa te priveasca sotul, colegii, parintii, prietenii si asa vrei tu sa fii, defapt?
Traim fiecare zi ca si cum am avea tot viitorul inainte. Optimism? Nu prea cred. Avem cazuri multiple, in care am vazut cum intr-o fractiune de secunda tot ceea ce am cladit se poate ruina. Cum viata stabila, exacta, planurile, toate s-au dus si cu ele si viitorul nostru se schimba. Suntem prinsi ca intr-o menghina cu "treburi" cotidiene, din care ne traim existenta, pe care credem ca le meritam si pentru care am muncit. Dar, exista aceea cotitura, cu care dam toti fata, la un moment dat. Atunci, totul pare in zadar, inutil si avem senzatia ca nu ne mai cunoastem, ca traim printre straini, ca facem ceea ce nu ne place, ca fiecare zi e la fel, ca timpul se scurge foarte repede si nu mai avem timp de noi si lucrurile dragi.
Cred ca, defapt, atunci realizam ca suntem oameni maturi, cu responsabilitati, atributii si functii. Ne este dor inexplicabil de zilele de la mama de acasa, de bancile liceului, de serile din parc, de noptile din pub, de movie nights, de painea cu margarina din facultate, de cearta cu colegul de banca, de ascultatul la romana si multe, dar multe altele.
Sa ne intoarcem nu e cale. Sa devenim ce am fost nu se poate, pentru ca am deveni nebuni, iresponsabili, visatari, filosofi, outsider-i.
Dar oare cate vieti avem?
Cel putin una, asta pe care o traim, restul vom vedea. Si atunci nu merita sa uitam cateodata ca suntem oameni mariiii??? Sa dam cravata la o parte, sa dam muzica la maxim, sa dam din cap ca nebunii, sa facem glume deocheate colegilor, sa fugim pana la mama acasa, sa ne luam cortul in spinare si sa plecam in munti, fara destinatie, sa pierdem o noapte cu seriale si sa lasam vasele in ghiuveta, sa nu-l transformam si pe copilul nostru in omul cu masca, care sa creada in valoarea scolii, exercitiilor suplimentare la matematica, ca doar asa va ajunge cineva. CINE???
Un nefericit prins in capcana cliseelor, turmelor? Unde este creativitatea din noi, unde este spiritul de libertate din noi, pe care pretindem ca il avem la maxim? Au murit odata cu copilul din noi.
Chiar meriti sa duci o viata liniara?
Te nasti, ai 7 ani de acasa, inveti bine, esti cuminte, faci exercitii suplimentare la mate, la 9 esti in casa, ai iubit doar dupa 18 ani, mergi la faculta, inveti sa devii cineva, te casatoresti, itt iei un job cu norma intreaga, muncesti din greu, odata pe an iti iei concediu, faci copii, ii inveti sa fie cuminti, sa nu injure, sa nu se bata, sa invete ca doar asa ajunge cineva, il indemni ca sportul si arta sunt moarte si nu se castiga din asta, ai grija ca sa manance bio pentru ca dupa 18 ani sa manance fast-food si sa se imprieteneasca cu etnobotanicele, ca e prea frustrat ca ai lui nu-l inteleg, ca sunt batrani si expirati, ca mama si tata au uitat cum e sa fii copil, au uitat ce vise aveau si ei si cat de puternici si mari se credeau, au uitat de prima dragoste si de dragote in general, au devenit oameni mari si seriosi, cu experienta.
Asta vrei sa ajungi? Asa vrei sa te priveasca copilul tau? Si asa vrei sa te priveasca sotul, colegii, parintii, prietenii si asa vrei tu sa fii, defapt?
marți, 1 martie 2011
Asa de martisor....
Ce pot sa spun despre 1 Martie? Foarte multe, dar, ce pot sa spun, avand in vedere ca nu prea imi plac florile, nici martisoarele si nici o anume zi pentru un anumit lucru.
Din punct de vedere personal, nu vad de ce tocmai azi trebuie sa primim flori, cadouri, dragoste, pupici, martisoare. De parca ar fi un Valentine's Day. Ce e previzibil in aceasta zi? Nimic.
Mister-ul de langa tine se trezeste de dimineata, se spala pe dinti, se imbraca si merge la servici. Si totusi, cand se intoarce de la servici, vine cu un buchet de flori, cu un "Te iubesc" pe buze, poate rostit ca si pe un "Buna dimineata."
La servici, e prima zi din an cand toti colegii tai realizeaza ca esti femeie. Numai azi stiu sa vorbeasca frumos cu tine, sa-ti dea atenti si nu neaparat o floare sau un martisor, pe care sa-l duci acasa si sa-l pui intr-un sertar, drept amintire, pentru ca la anul sa-l arunci ca nu mai ai loc, in sertar. Numai azi seful, daca e femeie si si daca e barbat, stie sa-ti vorbeasca frumos, sa iti zimbeasca si eventual sa te lase cu 5 minute mai devreme acasa.
De ce tocmai azi? Chiar avem nevoie de o zi anume din an pentru un anumit lucru?
Avem Valentine's Day, sa ne demonstram doar atunci dragostea?
Avem 1 Martie, sa ne amintim ca suntem femei, sotii, mame, prietene, colege, ca meritam dragoste, atentie, protectie, respect, flori, cadouri?
Avem 8 Martie, sa ne amintim ca avem mame si sa le multumim ca ne iubesc?
Avem Pasti, ca sa ne amintim ca e singura noapte din an, in care toti adolescentii pot sa bea si sa fumeze langa biserica, in ideea sacrificiului lui Iisus?
Avem 1 Iunie, sa ne amintim ca avem copii, sa-i dezlipim de la calculator, sa-i strigam in casa de pe unde or fi, sa le dam atentia necesara, sa-i intrebam cum a fost la scoala?
Avem 1 Decembrie, sa ne amintim de tara in care traim si sa-i zicem La Multi Ani Romania?
Avem Craciun, sa ne amintim sa-i sunam...a...scuze... sa le dam mesaje COPY-PASTE la toti din lista, chiar daca cu unii nu am vorbit de 100 de zile?
Avem 31 Decembrie, ca sa putem deveni melancolici dupa anul asta, care oricum a fost naspa rau de tot si sa devenim melancolici, cu speranta in suflet ca la anul, vom face tot ceea ce anul acesta nu am facut?
Pana unde?
Ne mai trebuie cateva sarbatori si zile speciale, care sa se numeasca: RESPECT, CULTURA, URA, LENE, PAPUCI, SOSETE, PAR, AMANTA, BANI, FALS, CHICI, SEX, FARA MASCA, DEZORDINE.....
Suntem ceea ce suntem si asa suntem in cea mai mare parte din an. De ce sa nu-i spun mamei cat o iubesc, cu fiecare ocazie pe care o am, sa-i cumpar flori fara ocazie, sa o respect ca femeie si sa o inteleg? De ce avem nevoie de o zi anume pentru fiecare lucru? Pentru dragoste, pentru mama, pentru el, pentru copii, pentru tara, pentru biserica? De ce ne este greu sa spunem din suflet te iubesc in fiecare zi, pana se mai poate spune si cand nu se mai poate, sa ne retragem incet, sa nu fim falsi?
Oricum ar fi, eu stiu ca si la anul, voi mai avea martisoare in sertar, puse alaturi de celelalte de anul acesta si anii trecuti...ca si gest dragut, al celor apropiati.
Dar e cel mai imprevizibil gest din partea lor!
Din punct de vedere personal, nu vad de ce tocmai azi trebuie sa primim flori, cadouri, dragoste, pupici, martisoare. De parca ar fi un Valentine's Day. Ce e previzibil in aceasta zi? Nimic.
Mister-ul de langa tine se trezeste de dimineata, se spala pe dinti, se imbraca si merge la servici. Si totusi, cand se intoarce de la servici, vine cu un buchet de flori, cu un "Te iubesc" pe buze, poate rostit ca si pe un "Buna dimineata."
La servici, e prima zi din an cand toti colegii tai realizeaza ca esti femeie. Numai azi stiu sa vorbeasca frumos cu tine, sa-ti dea atenti si nu neaparat o floare sau un martisor, pe care sa-l duci acasa si sa-l pui intr-un sertar, drept amintire, pentru ca la anul sa-l arunci ca nu mai ai loc, in sertar. Numai azi seful, daca e femeie si si daca e barbat, stie sa-ti vorbeasca frumos, sa iti zimbeasca si eventual sa te lase cu 5 minute mai devreme acasa.
De ce tocmai azi? Chiar avem nevoie de o zi anume din an pentru un anumit lucru?
Avem Valentine's Day, sa ne demonstram doar atunci dragostea?
Avem 1 Martie, sa ne amintim ca suntem femei, sotii, mame, prietene, colege, ca meritam dragoste, atentie, protectie, respect, flori, cadouri?
Avem 8 Martie, sa ne amintim ca avem mame si sa le multumim ca ne iubesc?
Avem Pasti, ca sa ne amintim ca e singura noapte din an, in care toti adolescentii pot sa bea si sa fumeze langa biserica, in ideea sacrificiului lui Iisus?
Avem 1 Iunie, sa ne amintim ca avem copii, sa-i dezlipim de la calculator, sa-i strigam in casa de pe unde or fi, sa le dam atentia necesara, sa-i intrebam cum a fost la scoala?
Avem 1 Decembrie, sa ne amintim de tara in care traim si sa-i zicem La Multi Ani Romania?
Avem Craciun, sa ne amintim sa-i sunam...a...scuze... sa le dam mesaje COPY-PASTE la toti din lista, chiar daca cu unii nu am vorbit de 100 de zile?
Avem 31 Decembrie, ca sa putem deveni melancolici dupa anul asta, care oricum a fost naspa rau de tot si sa devenim melancolici, cu speranta in suflet ca la anul, vom face tot ceea ce anul acesta nu am facut?
Pana unde?
Ne mai trebuie cateva sarbatori si zile speciale, care sa se numeasca: RESPECT, CULTURA, URA, LENE, PAPUCI, SOSETE, PAR, AMANTA, BANI, FALS, CHICI, SEX, FARA MASCA, DEZORDINE.....
Suntem ceea ce suntem si asa suntem in cea mai mare parte din an. De ce sa nu-i spun mamei cat o iubesc, cu fiecare ocazie pe care o am, sa-i cumpar flori fara ocazie, sa o respect ca femeie si sa o inteleg? De ce avem nevoie de o zi anume pentru fiecare lucru? Pentru dragoste, pentru mama, pentru el, pentru copii, pentru tara, pentru biserica? De ce ne este greu sa spunem din suflet te iubesc in fiecare zi, pana se mai poate spune si cand nu se mai poate, sa ne retragem incet, sa nu fim falsi?
Oricum ar fi, eu stiu ca si la anul, voi mai avea martisoare in sertar, puse alaturi de celelalte de anul acesta si anii trecuti...ca si gest dragut, al celor apropiati.
Dar e cel mai imprevizibil gest din partea lor!
joi, 10 februarie 2011
Kindle 3...e pentru citit...
Nu as fi vrut sa stau sau defapt sa scriu despre Kindle, in acest sens. Dar, vad ca este necesar. De aproximativ 3 saptamani am primit "cadoo" un Kindle 3 3G, de la sotul meu. In primul rand, pentru ca vad ca e necesar sa precizez...Kindle este E-BOOK. Adica de'ala mah...de pe care citesti carti, asa cam pe unde iti toaca capul: in tramvai, in statia de autobus, in WC, la Posta si asa mai departe si stau aia mici si negri si se uita la tine, intrebandu-se: "Da ce mama dracu de treaba e si aia?|"
Kindle 3- 3G:
Amazon, a lansat anul trecut, prin vara, o noua generatie de E-book reader, sub numele de Kindle. Nu Kinder..mocane, ala e de papa. Ceea ce e foarte misto la acest Kindle e faptul ca are o imbunatatire substantiala la ecran, ceea ce face ca tu, sa citesti de pe acel ecran ca si de pe o foaie reciclabila,ca si de pe o fila de carte. Aceasta jucarie are 19 cm lungime, 12 cm latime, si 0,8 cm grosime si mai si cantareste 250 grame. Ceea ce il face si mai special este noua tehnologie Ink, cerneala electronica, care da aceasta posibilitate de a citi ca si cum ar fi o carte, prin urmare ochiul nu oboseste. Asta e foarte important. Nu e ca si cand ai citi de pe calculator, laptop, notebook, sau alte tablete. Ecranul prin urmare este super: poti citi si in soare, din orice unghi, iar cand noaptea vine, trebuie sa aprinzi un bec.
Mai punem pe langa si faptul ca Kindle 3 este dotat cu Wi-fi si 3G, gratisssss. Adica, poti intra pe net, cumperi carti de pe diferite site-uri, gasesti gratuit pe alte site-uri si incet incet, am observat ca sunt librarii in Romania, care deja au carti in format e-book. Pretul este super avantajos.
Kindle are posibilitatea de a stoca 3500 de carti, numai vreme de citit sa ai. Daca te plictisesti in liniste, poti sa asculti si muzica de pe Kindle, in timp ce citesti. Daca te-ai saturat sa citesti, Kindle citeste pentru tine, cu expectia faptului ca, acele carti trebuie sa fie un engleza.
Dar, cel mai important este faptul ca acest aparat este super bun si util pentru cei care vor sa citeasca. Aaaa...si ce era mai important: producatorii spun ca bateria tine 1 luna. Acuma, dupa felul si modul in care eu l-am folosit, eu va spun sincer ca tine undeva la 2 sau 3 saptamani. Dar, oricum ar fi este perfect si suficient.
Kindle este practic, usor de transportat si foarte usor de manevrat. Este un e-book reader foarte bun, bine creat si cu un design bine gandit. Ceea ce imi place personal la el este ecranul. Aceasta tehnologie e superba, avand in vedere dificultatile mele vis-a-vis de ecranele obisnuite. Mai apoi, placerea de a citi oricand si oriunde, intrece toate asteptarile mele. Nu astept de la Kindle sa imi faca de papa, astept doar sa ma lasa in linistea mea, sa citesc ceea ce imi place.
Acuma, pentru nataraii care mi-au pus intrebari stupide, am cateva raspunsuri. Acestea sunt valabile si pentru cei nehotariti sau pentru cei ce isi iau tot felul de chestii, doar pentru ca sunt cool.
1. Are touchscreen?
Nu, nu are. Dar la ce imi este necesar. Citesti de pe Kindel, iar paginile se schimba intr-o secunda, timp in care tu, in mod normal, nu dai o pagina de carte. Are butonase pe margini, nu foarte sensibile, cu care schimbi o pagina foarte comod, chiar si cu o singura mana.
2. Nu e color?
Nu, nu e. La ce folos. Cartile pe care tu le citesti sunt colorate toate?
3. Si atunci cum stai pe net?
Kindel ti-a dat aceasta posibilitate de a sta pe net, pentru a descarca o carte sau a cumpara una; pentru a scrie sau a citi un blog, un ziar, a verifica un e-mail si nu pentru a sta pe mess sau pentru a vedea pozele color pe Facebook.
4. Poti sa-i pui sim?
Ce zici maica. Cum mama dracu vrei sa vorbesti cu el la ureche? Exista telefon mobil pentru asta.
5. Pai si de banii astia numai citesti?
Aha!!! Si nu e cool? Ei bine, mai stai si pe net, mai asculti si muzica cand citesti, ai 3500 de carti pe care poti sa le rasfoiesti si sa citesti ce ai chef, mai poti sa selectezi pasaje din carti, pe care sa le comentezi singur sau cu altii.
Asadar, ar mai fi multe, dar, mi se pare stupid sa le enunt aici si sa vindec pe altii de bolile lor. Kindle ti-l cumperi daca iti place sa citesti, te-ai saturat sa cari carti dupa tine la munte, daca ai un blog si vrei sa scrii pe el, daca vrei sa citesti in format aprovimativ normal un ziar sau o revista. Kindle nu tine loc de notebook, laptop, Pc, de telefon, de aparat foto si nici nu isi doreste acest lucru, si nici noi, cei care iubim e-book-urile, nu ne dorim acest lucru.
Iubesc acest e-book reader pentru simplul si utilul fapt ca pot citi oricand si oriunde o carte de pe el. Iar faza : "tot sa tii o carte in mana e esentialul" nu tine. Daca vrei sa citesti sau sa scrii : o faci si de pe o hartie igienica.
Asadar e bun pentru cititori, e naspa pentru cei ce vor sa fie cool.
miercuri, 26 ianuarie 2011
Friend...the best friend
ABBY
THAT'S MY BOY
El este Abby, pentru cei care nu il cunosc. El este cel mai bun prieten al meu. El este "cutia cu zambete".
Cei care au deja acasa un animalut si aici ma refer la un caine sau o pisica, restul sunt prea "bibelou", stiu despre ce vorbesc. Vorbesc de fabrica de zambete, pe patru labute, cu o codita happy si agitata in continuu, cu o moaca de prostalau si cersetor, cu un chef nebun de joaca mereu si intotdeauna, acesta este prietenul meu. Nu il pot numi animal de companie, pentru ca eu nu il vad animal si de companie ...e o dama. El e cel care nu poate sa ma ajute prin cuvinte, dar o face prin gesturi; el e cel care nu imi cere nimic in afara de "papa", "afara", "mingea" si imi da in schimb : loialitate, prietenie, respect, devotament, buna dispozitie, miscare, sanatate, viata de zi cu zi. El e cel care incaseaza ziarul si vorbe grele, atunci cand are de gand sa mai roada un cablu sau un papuc, de plictiseala...si incaseaza si asculta fara nici un gest, pe cand, ar putea cu falcile lui sa imi zdrobeasca mainile, sa ma mutileze, fara prea mare efort. Dar...nu o face...nici macar nu o schiteaza.
El e cel care asteapta 14 ore acasa, sa vina mami si tati din locul acela unde stau 12 ore pe zi si de unde vin obositi, plictisiti, suparati si ma duc afara, si imi dau sa pap si ne jucam cu mingea. Si eu, ii fac sa rada de fiecare data cand intra in casa, ii ling pe maini, ei ma lasa sa ii pup si pe fata, ma mangaie pe cap si se joaca cu urechile mele, apoi iau lesa si mergem sa ne plimbam. Ma intreaba mai mereu: "Cine-i cel mai frumos baiat din lume?" " Cine e cel mai frumos boxerut din lume?" Eu dau din ciotul meu, pentru ca nu am coada, ceilalti stapani mi-au taiat codita, pentru ca asa eram mai furios...dar eu nu vroiam sa par asa; si dau din ciot pentru ca stiu, ca eu, pentru ei, sunt cel mai frumos boxer din lume.
"Cine a fost baiat cuminte azi?" Si eu dau din ciot, din nou, pentru ca stiu ca ei imi dau acele betisoare bune, si ma saruta pe cap si imi zic " Te iubim, mai uratule."
Oricat de grea e o zi, in viata mea, oricat as fi plans in ziua aceea si oricat as mai plange, cand apare Abbyta a lui mama si ma mangaie pe maini cu botul lui caldut, se da cativa pasi in spate si isi i-a mingea si mi-o aduce mie, o raza de speranta apare in mintea mea, imi amintesc ca exista fiinte pentru care eu contez,
fiinte pentru care eu sunt sprijinul lor, MAMA lor:
-ABBY- BOXERUL PREFERAT A LUI MAMA
-TITO- TESTOASA NOASTRA URIASA
-BULBUC- CARASUL NOSTRU PORTOCALIU, DE 1,5 KILOGRAME
-PIPER- CARASUL NOSTRU NEGRU- DE 100 GRAME
- AMARATUL- SANITARUL
- FIFI-CARE A HIBERNAT PENTRU TOTDEAUNA- TESTOASA DIN FLORIDA SOMNAMBULA
ABBY....MAMA TE IUBESTE....ENORM.....
marți, 18 ianuarie 2011
Ultima carte pe care ai citit-o...
Hai sa fim realisti si sa spunem cu durere in suflet, ca azi, tot mai rar ai cu cine sa vorbesti despre ultima carte, pe care ai citit-o. Eu zic cu durere in suflet pentru mine, in primul rand. Nu prea mai am cine sa vorbesc, sa dezbat ultima mea carte citita. Cu durere in suflet pentru scriitori, edituri, librarii si poate cel mai important...pentru cultura noastra. A noastra personala si a noastra ca si natiune. Dar pe cine doare capul? Am ajuns in punctul in care, sa spui ca citesti o carte este o chestie nu foarte cool. Esti luat de outsider, tocilar, fara sens, idiot, pierde vreme. Ok...este foarte bine de precizat ca acest lucru se petrece in majoritate, dar avem si exceptii.
Zi de zi suntem bombardati cu tot felul de informatii "pretioase" sub forma de paragrafe, texte, documentare, video-uri, stiri si asa mai departe. Aceste farame de informatii nu sunt utile, de cele mai multe ori. Afli punctele cheie ale unui fenomen, eveniment, proces, cauza si efecte, dar nu ajungi sa ramai cu prea multe informatii pretioase sau de baza din acel domeniu. Citim despre tot si despre toate, dar defapt, nu stim mai nimic din toate. Si ramanem cu senzatia ca avem cultura generala, ca ne pricepem la toate cate un pic, pe cand defapt, noi nu putem duce acel subiect pe taramuri mai adanci. Putem duce un subiect, doua sau cinci departe, dar nu pe toate despre care am citit. Zi de zi culegem de pe Internet farame de informatii, pe care de cele mai multe ori nu le verificam si mai apoi le sustinem, in discutiile noastre zilnice.
Dar...sa nu ne indepartam...cartile si-au pierdut in acest fel valoarea. Lumea moderna, contemporana si ultra tehnologizata, ne ofera posibilitatea de a primi totul de-a gata. Incepand din scoala generala si liceu, de ce sa-ti mai pierzi vremea sa citesti Moara cu noroc sau Cel mai iubit dintre pamanteni, sa te chinui sa-i faci un rezumat sau o caracterizare de personaje, cand pe Internet gasesti tot ce vrei cu un simplu click? De ce sa iti mai strofoci si singurul neuron in favoarea ta? De ce sa ai posibilitatea de a descoperi singur toate usitele, cararile si sa ai satisfactia ca ai facut tu, un lucru? Cui ii foloseste? La ce te ajuta?
Si de ce sa mai citim o carte cand este filmul? Exceptand..bineinteles Twilight 1,2,3,4,5,6,...scuze asta era Harry Potter...si gasim recenzii si rezumate pe Goagal.
Daca vi se pare tampita constatarea mea, vin si va zic: realitatea.net a publicat un studiu, conform caruia, romanii au citit in medie, o carte, in 2010. Motive, pretexte si scuze...cu miile. Dar, cea mai citita carte a fost : Si noi ce mai mancam? Asta spune multe despre pasiunile noastre. Si de asemenea, faptul ca cele mai utilizate blog-uri sunt cele culinare. Si...ce fac eu aici? Va indemn sa traiti pentru suflet si nu pentru trup. Adica, ma lupt cu morile de vant.
Asa ca, speranta moare ultima si eu va intreb, cu durere in suflet: CARE E ULTIMA CARTE PE CARE ATI CITIT-O??????
Zi de zi suntem bombardati cu tot felul de informatii "pretioase" sub forma de paragrafe, texte, documentare, video-uri, stiri si asa mai departe. Aceste farame de informatii nu sunt utile, de cele mai multe ori. Afli punctele cheie ale unui fenomen, eveniment, proces, cauza si efecte, dar nu ajungi sa ramai cu prea multe informatii pretioase sau de baza din acel domeniu. Citim despre tot si despre toate, dar defapt, nu stim mai nimic din toate. Si ramanem cu senzatia ca avem cultura generala, ca ne pricepem la toate cate un pic, pe cand defapt, noi nu putem duce acel subiect pe taramuri mai adanci. Putem duce un subiect, doua sau cinci departe, dar nu pe toate despre care am citit. Zi de zi culegem de pe Internet farame de informatii, pe care de cele mai multe ori nu le verificam si mai apoi le sustinem, in discutiile noastre zilnice.
Dar...sa nu ne indepartam...cartile si-au pierdut in acest fel valoarea. Lumea moderna, contemporana si ultra tehnologizata, ne ofera posibilitatea de a primi totul de-a gata. Incepand din scoala generala si liceu, de ce sa-ti mai pierzi vremea sa citesti Moara cu noroc sau Cel mai iubit dintre pamanteni, sa te chinui sa-i faci un rezumat sau o caracterizare de personaje, cand pe Internet gasesti tot ce vrei cu un simplu click? De ce sa iti mai strofoci si singurul neuron in favoarea ta? De ce sa ai posibilitatea de a descoperi singur toate usitele, cararile si sa ai satisfactia ca ai facut tu, un lucru? Cui ii foloseste? La ce te ajuta?
Si de ce sa mai citim o carte cand este filmul? Exceptand..bineinteles Twilight 1,2,3,4,5,6,...scuze asta era Harry Potter...si gasim recenzii si rezumate pe Goagal.
Daca vi se pare tampita constatarea mea, vin si va zic: realitatea.net a publicat un studiu, conform caruia, romanii au citit in medie, o carte, in 2010. Motive, pretexte si scuze...cu miile. Dar, cea mai citita carte a fost : Si noi ce mai mancam? Asta spune multe despre pasiunile noastre. Si de asemenea, faptul ca cele mai utilizate blog-uri sunt cele culinare. Si...ce fac eu aici? Va indemn sa traiti pentru suflet si nu pentru trup. Adica, ma lupt cu morile de vant.
Asa ca, speranta moare ultima si eu va intreb, cu durere in suflet: CARE E ULTIMA CARTE PE CARE ATI CITIT-O??????
miercuri, 12 ianuarie 2011
Karma e o curva...INTRODUCERE
Karma e o curva! Este...si daca nu ma credeti...asteptati sa va rezolve, asa cum stie ea mai bine. In demonstratia mea, eu ma bazez pe karma mea. Cum sa nu crezi in ea, cand e acolo, iti da palma dupa palma, te lasa sa inveti din viata si din greselile tale, care defapt, nu sunt alea tale, ci le-ai mostenit dintr-o viata anterioara, in care ai fost un peste sau o curva, ai furat sau ai talharit si acuma tragi ponoasele. Si de ce tocmai in viata asta, pe care o traim acum tragem ponoasele. Noi niciodata nu am facut ceva bun, sfant, curat, intelept si in viata asta sa zambim si sa fim happy? NUUUUU....Pentru ca aceasta Karma e o curva.
Sa ma credeti nu va cer. Va dau doar un exemplu. Viata mea, care eu cred ca e minunata, frumoasa, plina de daruri si invataminte. Dar Karma mi-o trage si mie, zi de zi, clipa de clipa. Dar, ea nu intelege ca eu nu vreau sa ma plang, nu o sa-i dau satisfactie si o sa o infrunt, invatand din viata mea, care defapt nu e a mea, ca e un fel de destin, bine pus la cale de o forta supranaturala, numita Dumnezeu, care a pus totul la cale inca dinainte ca noi sa existam, dar ca el ne lasa sa actionam cum vrem noi, desi totusi exista Karma. Cine sa mai inteleaga? Deci avem liber arbitru, dar exista Karma. Ok than....Karma sa fie.
"Am obosit atat de timpuriu. Am obosit de tot si nu stiu daca ma mai pot indrepta spre ceva, orice, oricum, oricand. Am ajuns acolo unde speram sa nu ajung, sa dau piept cu durerea; am ajuns sa nu ma mai recunosc, sa nu ma mai cunosc. Eram convinsa, plina de teama si o durere continua, dar, speram vorba aceea "ca timpul le rezolva pe toate." Le rezolva...da...dar nu cum vroiam eu, ci cum speram sa nu se intample.
Cine sunt? Ce vreau? Unde vreau eu defapt sa fiu?
Stiu doar cine am fost si ce vreau sa fiu. Defapt, ce vroiam sa fiu. Si astazi nu sunt aproape deloc.
Copil fiind, asemenea celor de varsta mea, credeam...stiam ca vreau sa fiu independenta, pentru ca suna bine acest cuvant; ca doresc a locui intr-un oras mare, aglomerat, sa nu cunosc pe nimeni si sa nu ma cunoasca nimeni; un oras cu fuste colorate, tramvaie pictate, zgomot si praf; stiam ca vreau sa fiu femeia moderna, asta include clar si de neclintit: cariera de succes, casa, mobila brand-uita, copii care fac innot in timpul liber, canta la trei instrumente, citesc pe Shakespeare in clasa a cincea, un sot mereu obosit de la munca, caruia sa-i sune in continu telefonul, incheind contracte de succes cu cele mai importante multinationale de pe piata.
Doar la asta se rezuma fericirea, indeplinirea dorintelor turmei. Sau nu???
A fost si va fi evenimentul vietii mele, de pana acum. Cu puterea unui copil de treisprezece ani, cu durerea unei femei de treizeci si trei de ani, cu rusinea unor parinti de saizeci de ani, cu un sot de treizeci si patru de ani, incapabil de a-si accepta varsta, cu o domnisoara de douazeci si unu de ani, visand la viata celeilalte, am pasit inevitabil in evenimentul vietii mele.
Cat mai multa durere, cat mai multa dezamagire, cat mai multe lacrimi si pe atat de multe sentimente diferite, unicate, bune de adunat in suflet...si de scris, cu dedicatie pentru Karma."
INTRODUCERE- KARMA E O CURVA de IOANA K. POMNUTIU
Sa ma credeti nu va cer. Va dau doar un exemplu. Viata mea, care eu cred ca e minunata, frumoasa, plina de daruri si invataminte. Dar Karma mi-o trage si mie, zi de zi, clipa de clipa. Dar, ea nu intelege ca eu nu vreau sa ma plang, nu o sa-i dau satisfactie si o sa o infrunt, invatand din viata mea, care defapt nu e a mea, ca e un fel de destin, bine pus la cale de o forta supranaturala, numita Dumnezeu, care a pus totul la cale inca dinainte ca noi sa existam, dar ca el ne lasa sa actionam cum vrem noi, desi totusi exista Karma. Cine sa mai inteleaga? Deci avem liber arbitru, dar exista Karma. Ok than....Karma sa fie.
"Am obosit atat de timpuriu. Am obosit de tot si nu stiu daca ma mai pot indrepta spre ceva, orice, oricum, oricand. Am ajuns acolo unde speram sa nu ajung, sa dau piept cu durerea; am ajuns sa nu ma mai recunosc, sa nu ma mai cunosc. Eram convinsa, plina de teama si o durere continua, dar, speram vorba aceea "ca timpul le rezolva pe toate." Le rezolva...da...dar nu cum vroiam eu, ci cum speram sa nu se intample.
Cine sunt? Ce vreau? Unde vreau eu defapt sa fiu?
Stiu doar cine am fost si ce vreau sa fiu. Defapt, ce vroiam sa fiu. Si astazi nu sunt aproape deloc.
Copil fiind, asemenea celor de varsta mea, credeam...stiam ca vreau sa fiu independenta, pentru ca suna bine acest cuvant; ca doresc a locui intr-un oras mare, aglomerat, sa nu cunosc pe nimeni si sa nu ma cunoasca nimeni; un oras cu fuste colorate, tramvaie pictate, zgomot si praf; stiam ca vreau sa fiu femeia moderna, asta include clar si de neclintit: cariera de succes, casa, mobila brand-uita, copii care fac innot in timpul liber, canta la trei instrumente, citesc pe Shakespeare in clasa a cincea, un sot mereu obosit de la munca, caruia sa-i sune in continu telefonul, incheind contracte de succes cu cele mai importante multinationale de pe piata.
Doar la asta se rezuma fericirea, indeplinirea dorintelor turmei. Sau nu???
A fost si va fi evenimentul vietii mele, de pana acum. Cu puterea unui copil de treisprezece ani, cu durerea unei femei de treizeci si trei de ani, cu rusinea unor parinti de saizeci de ani, cu un sot de treizeci si patru de ani, incapabil de a-si accepta varsta, cu o domnisoara de douazeci si unu de ani, visand la viata celeilalte, am pasit inevitabil in evenimentul vietii mele.
Cat mai multa durere, cat mai multa dezamagire, cat mai multe lacrimi si pe atat de multe sentimente diferite, unicate, bune de adunat in suflet...si de scris, cu dedicatie pentru Karma."
INTRODUCERE- KARMA E O CURVA de IOANA K. POMNUTIU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)