Nu mă pot adapta în lumea mea. Nu pot fi modernă, îmbălsămată cu activităţi moderne, ticuri şi gesturi moderne, comunicare şi limbaj modern. Nu sunt eu de lumea asta. Şi atunci, caut mereu răspunsuri. De ce nu mă pot adapta, de ce nu mă pot conforma şi mult mai important: sunt oare eu de vină sau lumea în care trăiesc?
Tocmai din acest motiv, eu, scriu mereu de lumea modernă, pe care o numesc falsă, ipocrită şi superficială. Şi cred că e de bine. Încă nu pot să scriu de altceva şi nu ştiu despre ce voi scrie când mă voi adapta sau când mă voi urî de lumea mea.
Vine Crăciunul! De aici, a început totul în mintea mea. Am scris un articol pe blog-ul personal, privind spiritul Crăciunului. Fără întârziere, am primit şi un comentariu: "Frumoasă-i perioada sărbătorilor. Frumoase-s obiceiurile, însă pentru mulţi...triste-s vremurile!" Pur adevărat. Dar esenţa gândirii mele nu a fost pătrunsă. Fericirea e relativă şi fericirea ne-o construim noi, în funcţie de necesităţi, nevoi şi alte dorinţe. Şi de aici, o întreagă poveste.
Omul e trup şi suflet! Fericirea poate atinge atât trupul cât şi sufletul. Dar durată fericirii acestor două compartimente este diferită. Fericirea trupului e de o durată mult prea scurtă, că să te poţi bucură o viaţă de ea. Fericirea trupească este idealul vieţii moderne. Văd zi de zi, doamne şi domni preocupaţi de aspectul fizic, de modul în care îşi pendulează acest trup, această carcasă a sufletului, a ceea ce noi suntem de fapt, preocupaţi de cum să-l împodobească să arate mult mai bine şi prin urmare ajung inevitabil, în lumea ipocriziei. Văd zi de zi, aceşti oameni care consideră că puterea fizică e primordială şi esenţială şi mult mai dramatic, ajunge un model de viaţă, demn de urmat de tinerii societăţii noastre. Credinţa lor nu e efemeră, credinţa lor e una falsă, iar fericirea lor va dispărea în câţiva ani. Puterea fizică ne izbeşte, ne frustrează, ne schimbă pe noi ca şi fiinţe umane, dar nu poate schimba o lumea întreagă. Prea puţini mai cred astăzi în puterea CUVÂNTULUI. Un cuvânt poate schimbă ordinea firească a lucrurilor, poate paraliza o lume, poate să devină o putere de necontrolat. Dar cine mai vrea astăzi să lupte prin CUVÂNT? Lumea vrea să lupte prin ceea ce este la suprafaţă, să se folosească de acest atuu şi nu de puterea minţii. Prea puţini sunt cei care vor să-şi îmbogăţească acest suflet, acest spaţiu care găzduieşte esenţa vieţii noastre.
Şi de aici, să revenim la comentariul nostru. Frumoasă e perioada Sărbătorilor, frumos e şi Crăciunul, dar sunt triste vremurile. Din ce punct de vedere??? Din punctul de vedere al trupului, normal. Şi mai detaliat, din cauza crizei economice. Pentru că această criză nu ne mai permite să gravităm printre raioane şi să cumpărăm de toate şi pentru toţi, nu ne mai permite să ne schimbăm întreaga garderobă pentru Crăciun, nu ne mai permite să continuăm şirul ipocriziei. Ea ne face să ne întoarcem cu faţa spre cealaltă credinţă: a sufletului. Suntem goi! Sufletele noastre sunt triste pentru că nu pot satisface trupul. Oare nu e deja satisfăcut acest trup? Oare nu are el cu ce să fie îmbrăcat, hrănit, purtat? Are!!! Dar vrem mai mult! Şi devenim hapsâni, iar faţă de sufletul nostru devenim avari. Şi mă întreb atunci, de unde vine fericirea? Din trup sau din suflet?
Fericirea trupească a fost umbrită de criza economică şi ne-a mai rămas doar sufletul. Şi ne simţim nedreptăţiţi, singuri, într-o lume plină de alte suflete singure şi goale. Pentru că ne lipseşte CREDINŢA. Credinţa sufeltului nostru, credinţa în noi înşine şi mai important credinţa în Dumnezeu. Eu L-am pierdut în anii facultăţii, atunci când mi s-a indus ideea eronată că noi, tinerii suntem o putere. Că noi vom conduce lumea, că vom avea cariere de succes, casele dorite, familii fericite, că noi suntem viitorul acestei lumi. Ce suntem noi astăzi? Şomeri cu diplome! Tineri fără o meserie, fără un viitor, fără conduită morală, fără un statut şi fără credinţă! Am început să-L caut şi încă nu L-am găsit. Dar, ştiu că Îl voi găsi. Deja Îl simt în suflet, uşor, dar simt că e acolo. Şi pot să spun acum, în lumea asta mare şi tristă: EU NU SUNT SINGURĂ ! Am fost! Mi-am îndreptat privirea spre El. L-am rugat să mă ajute să mă găsesc, să mă regăsesc. Mi-a dat o palmă apoi mă luat în braţele lui. Mi-a pus o carte în mână şi m-a pus să o citesc . Acolo, printre rânduri, m-am regăsit şi acolo sunt multe oi rătăcite. Am rătăcit prin lumea asta mare, uitând de sufletul care îmi este dat. E important să avem grijă de trupul nostru, deoarece, el e carcasă sufletului nostru. Şi doar atât.
Nu vremurile sunt triste ci sufletul gol al omului, e trist şi singur. În lumea asta mare sunt oameni necăjiţi, care nu au ce să pună pe masă la propriu, nu au cu ce să îşi acopere trupul şi mor de frig, pe străzi întunecate, sunt mame care îşi plâng copii morţi, sunt copii care îşi plâng părinţii. Iar ei, poate au statut şi un venit, dar se simt săraci. Săraci se simt în suflet, pentru că au rămas singuri.
Spiritul Crăciunului nu e legat de cadourile primite, de valoarea lor financiară, de tipul de salam pe care l-ai pus pe masă şi de câte prăjituri ai făcut. E legat de bucuria interioară, de modul şi capaitatea de a simţi această sărbătoare cu sufletul. De a întoarce privirea spre Dumnezeu şi ai mulţumi că suntem oameni, că ne-a dat puterea de a gândi, că ne-a dat un suflet unde să adunăm trăiri şi sentimente, că ne-a adunat pe toţi la o masă, că încă mai avem părinţii lângă noi, că nu suntem singuri.
E primul an când nu vreau un cadou. Ce să primesc? O altă pereche de cercei, o altă bluză, o altă carte şi mai am vreo sută pe care încă nu le-am citit, o altă maşină, o altă geantă, un alt mixer??? Am de toate! Şi dacă aş vrea, aş putea să-mi doresc mai multe, de alte feluri şi alte tipuri. Eu vreau să-i mulţumesc Lui, în acest an, că L-am găsit, puţin, dar L-am găsit. Găsindu-l pe el, m-am găsit pe mine şi valoarile sufletului meu. Vreau să-i mulţumesc că mi-a dat ceea ce îmi doream din copilărie: "Nu vreau nimic ce ţine de bani, vreau o familie a mea, pe care nu am avut niciodată!" Şi el mi-a dat-o, de şapte ani, de un an oficializată, dar eu nu o vedeam, fiind prea ocupată cu altele. Dar, El mă făcut mă uit sufletul meu, cine sunt şi ce am: dragoste, respect, devotament, susţinere, încredere, credinţă, speranţă!
Câţi ştiu unde le este sufletul? Câţi ştiu ce au? Câţi s-au gândit cu adevărat la valoare vieţii? Triste nu-s vremurile...trist e sufletul lipsit de credinţă al omului.
Iar de Crăciun, vă recomand o carte plină de valori morale, sensibilităţi, o carte despre regăsire. Dan Puric- Cine suntem.
SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE SUFLETUL VOSTRU!
