DE CE AM EU BLOG?
Este o intrebare care imi este adresata mereu, cand cineva cunoscut recent, afla acest lucru. Si nu numai. Chiar si dintre cei mai ”apropiati” cunoscuti si aici nu imi includ prietenii, mi-au adresat aceasta intrebare.
Si m-am pus silitoare pe ganduri.
Pentru ca, experienta personala m-a determinat sa devin femeia cu sufletul negru, precum piatra inelului meu de logodna.(Poate asa m-a cucerit si m-a determinat sa zic Da!). Pentru ca, de-a lungul timpului, mi-am demonstrat ca nu pot schimba un om si nici macar pe mine. Trebuie doar sa ma accept. Si am incetat sa o fac.
Pentru ca, am trait 23 de ani pentru toti cei din jurul meu si prea putin pentru mine.
Pentru ca, defapt, dragostea dureaza mai mult de 3 ani si nu are rost sa cautam motive sa detronam aceasta sintagma ci doar sa ne rugam, sa avem suficient timp sa ne iubim si sa ne apreciem.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa zambim zi de zi, cand deschidem usa casei.
Pentru ca, prea putini, avem sansa sa avem curajul de a face in viata doar ceea ce ne place si avem curajul sa recunoastem ca, scopul final al socializarii nu e neaparat dorinta de a ne face placuti. Am obosit sa ii multumesc pe toti. Eu unde sunt in povestea mea?
Pentru ca voi trai mereu cu intrebarea: cum ar fi fost viata mea, daca el nu ne-ar fi parasit? Era o alta varianta a vietii mele. El a schimbat-o si ii multumesc. Dar putea fi si altfel.
Pentru ca, prea putini mai sunt prietenii pe care, imi citez o prietena: ”Ii poti suna in miez de noapte si le spui: Stii la ce ma gandeam?”. Nu mai avem timp nici de noi, daramite de cei din jur.
Pentru ca imi doresc sa imi scriu povestea si nu stiu de unde sa incept. Si nu stiu ce anume incerc sa transmit.
Pentru ca ma uit in jurul meu si ma simt bogata, chiar si atunci cand am doar bani de tigari. Ma simt bogata, pentru ca Dumnezeu mi-a dat singurul lucru pe care, atunci cand eram mica il ceream ingenuncheata langa pat: familie.
Pe toate acestea le simt. Si toate acestea m-au motivat. Si toate acestea, m-au facut sa imi doresc sa evit sa ma descarc pe cei din jurul meu. Sufletul meu e pe foaie. Curiosul il poate citi. Interesatul il poate citi. Apropiatul il poate citi. Iubitul il poate citi. Admiratorul il poate citi. Prietenul il poate citi. Mama il poate citi.
Dar, eu, evit sa mai astern si sa pierd oratoric, ore din viata mea, cu greutatile sufletului meu, pe care nici macar eu nu il pot cunoaste sau intelege.
Scriu, astern cuvinte aiurea, precum sufletul imi dicteaza si precum starea ma afecteaza. Imi gasesc linistea. Si asta e cel mai important. Doar asa voi putea deschide usa casei si voi pasi zambind.
Doar asa voi putea muri zambind si multumind pentru viata pe care am trait-o.
Alte explicatii nu am de dat.
Si probabil, acestea de mai sus, mi le-am dat mie. Asa de duminica seara.
Aaaa..si probabil ca o sa dau direct link-ul, cand intrebarea se va repeta. Ca sa nu ma repet eu.
O seara mirobolanta!
