Astăzi, m-a tulburat o imagine. Două persoane, deloc străine, stând la o masă, părând total străine.
Am avut pentru o clipă senzaţia că mă văd pe mine, alături de el, alături de decizia lui de a mă părăsi. În ochii ei am văzut lacrimi, în ochii lui acuzaţii. Acuzaţii aduse în faţă deciziei lui. De parcă eu aş avea vreo vină că el a decis să plece. De parcă eu aş avea vreo influenţă asupra lui.
Decizia lui, a fost şi va fi decizia lui, urmările sunt total diferite pentru fiecare dintre noi. Decizia lui a schimbat câteva zeci de vieţi. Noi, ne-am conformat. Am acceptat dorinţa lui, de a pleca, de a uita tot ceea ce a fost, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Astăzi, avem vieţi total diferite, influenţate de noile persoane primite în viaţa noastră.
Doar el, singurul şi aleasa lui, sunt nemulţumiţi de decizia lor. Iar vinovatul fără vină, sunt eu.
P.S. Încă nu pot înţelege exact ceea ce mă tulbură, îmi las timp până mâine, să descopăr. Atunci când am răspunsul, am să-l detaliez. El.....în acea imagine: e tatăl cuiva, alături de fiica lui. În realitate, e tatăl meu.
