Ma tot bate stresul sa scriu si eu ceva frumos, romantic, cu fluturasi si floricele. Incerc sa scriu de minunatele si mirobolantele lucruri frumoase din viata noastra.
Ma gandesc sa ma trezesc in fiecare zi cu zambetul pe buze, dar nu reusesc pentru ca de fiecare data cand ceasul suna, la ora 6, mie imi este inca somn.
Ma gandesc sa zambesc binevoitoare tuturor celor din calea mea, dar nu prea reusesc sa evit babele care isi arunca plasa pe scaunul din autobus, inca din statie.
Ma gandesc sa fiu bine dispusa atunci cand merg sa imi cumpar tigari, dar nu prea reusesc cand o vad atat de zgribulita si satula de viata pe doamna din fata mea, care are impresia ca eu sunt vinovata de soarta ei.
Incerc sa fiu optimista si sa scriu despre lucruri frumoase, sa incurajez lumea sa isi urmeze visurile si dorintele, dar nu prea reusesc, cand vad in jurul meu, al tau si al nostru, viitoarea generatie si viitoarele preocupari.
Incerc sa inteleg ca lumea e libera sa faca ce vrea, dar nu prea reusesc sa inteleg de ce nu foloseste libertatea in scopuri avantajoase.
Incerc sa cred ca pot sa fac in viata tot ceea ce vreau, dar nu prea reusesc sa nu fiu realista.
Si incerc sa-i inteleg pe cei care ma critica si ma cred pesimista, dar nu prea reusesc sa inteleg de ce ei nu vad cum marile valori ale lumii se pierd, cum preocuparile noastre zilnice sunt tot mai din Kretacicus si cum devenim tot mai preistorici.
Eu incerc dar nu prea reusesc!
Dar vreau sa va multumesc, inca o data, celor care inca mai sunteti trup si suflet!
Pentru toti ceilalti, voi continua sa militez o viata si o sa continui sa ma lupt cu morile de vant si sa va amintesc ca aveti si un suflet de care trebuie sa aveti grija.
