E vremea marilor schimbări…
Am stat. Am vegetat. Am meditat. M-am gândit. M-am răzgândit. M-am contrazis. Am tras concluzia.
În viaţa fiecărui om există un moment de cumpănă. Prefer să cred că acesta a fost primul din viaţa mea şi sunt convinsă că nu va fi şi ultimul. Am încercat şi am reuşit pe jumătate. Din articole precedente, se poate înţelege de la sine că eram în căutarea sinelui. Şi încă mai sunt. Azi ştiu cine sunt şi ştiu ce anume vreau. Sunt ciudată pentru unii, ne-bună pentru alţii, mentor pentru unii, speranţa pentru mama, viitor pentru el, stăpân pentru câine, puternică pentru mine. Dar nu voi fi niciodată clişeu. Iar dacă voi fi, vreau să fiu şi eu parte din categoria celor care spun: “Nu contează cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc.”
Simt cu toată fiinţa mea că am ce să vă spun. O să vă vorbesc despre viaţa contemporană filtrată prin mintea mea. O să vă vorbesc sincer şi deschis. Pentru că prin articolele mele, minore şi probabil nesemnificative, chiar şi pentru prietenii mei, eu mă ridic, înfloresc şi continui să trăiesc. Cuvîntul şi vorba sunt apa mea. Iar cartea mea, pe care sper că anul acesta o să o redactez, va fi asemenea gândurilor lui Papini şi Eliade, dar despre altă epocă, despre alt stil de viaţă. Vreau să precizez că nici o comparaţie nu îşi are rostul. Nivelul lor e net superior. Să nu avem discuţii.
M-am regăsit parţial, dar mă regăsesc prin cuvintele mele scrise pe ciorne, foi rupte din agende, cuvintele mele scrise pe blog.
E vremea marilor schimbări. Iar prima schimbare, e mutarea la Cluj. Am fugit ca şi o laşă. Mi-a fost frică de spaţiu, de posibilităţi, de ceea ce vroiam eu să fiu şi puteam să devin. Am fugit la ea în braţe, neştiind că ea nu mă mai poate ocroti. E vremea ca eu să merg pe calea mea şi să ocrotesc eu pe alţii. Am trăit din trecut, fără să văd viitorul frumos care mă aşteaptă. Am crezut că sunt aptă să scriu doar când sufăr şi iată-mă scriindu-vă când sunt fericită. E prea devreme să mă cred vindecată şi nu mă vreau vindecată de tot, pentru că atunci voi cădea în banal. Dar, nebunia trebuie cumpătată atunci când sunt cu cei dragi.
Am trăit din trecut pentru că el m-a făcut să fiu ceea ce azi sunt. Dar tot el este cel care mă va face ceea ce voi fi. Am închis capitolul în teorie, iar în practică, odată cu “Romanul copilului divorţat.”
Vă mulţumesc pentru toată atenţia.
Vă salut!
