Oameni maturi cu suflete de copii...

Lumea e prea mare, viata e prea complicata iar noi, uneori prea simpli, in gandire.

Traim fiecare zi ca si cum am avea tot viitorul inainte. Optimism? Nu prea cred. Avem cazuri multiple, in care am vazut cum intr-o fractiune de secunda tot ceea ce am cladit se poate ruina. Cum viata stabila, exacta, planurile, toate s-au dus si cu ele si viitorul nostru se schimba. Suntem prinsi ca intr-o menghina cu "treburi" cotidiene, din care ne traim existenta, pe care credem ca le meritam si pentru care am muncit. Dar, exista aceea cotitura, cu care dam toti fata, la un moment dat. Atunci, totul pare in zadar, inutil si avem senzatia ca nu ne mai cunoastem, ca traim printre straini, ca facem ceea ce nu ne place, ca fiecare zi e la fel, ca timpul se scurge foarte repede si nu mai avem timp de noi si lucrurile dragi.

Cred ca, defapt, atunci realizam ca suntem oameni maturi, cu responsabilitati, atributii si functii. Ne este dor inexplicabil de zilele de la mama de acasa, de bancile liceului, de serile din parc, de noptile din pub, de movie nights, de painea cu margarina din facultate, de cearta cu colegul de banca, de ascultatul la romana si multe, dar multe altele.
Sa ne intoarcem nu e cale. Sa devenim ce am fost nu se poate, pentru ca am deveni nebuni, iresponsabili, visatari, filosofi, outsider-i.
Dar oare cate vieti avem?
Cel putin una, asta pe care o traim, restul vom vedea. Si atunci nu merita sa uitam cateodata ca suntem oameni mariiii??? Sa dam cravata la o parte, sa dam muzica la maxim, sa dam din cap ca nebunii, sa facem glume deocheate colegilor, sa fugim pana la mama acasa, sa ne luam cortul in spinare si sa plecam in munti, fara destinatie, sa pierdem o noapte cu seriale si sa lasam vasele in ghiuveta, sa nu-l transformam si pe copilul nostru in omul cu masca, care sa creada in valoarea scolii, exercitiilor suplimentare la matematica, ca doar asa va ajunge cineva. CINE???
Un nefericit prins in capcana cliseelor, turmelor? Unde este creativitatea din noi, unde este spiritul de libertate din noi, pe care pretindem ca il avem la maxim? Au murit odata cu copilul din noi.
Chiar meriti sa duci o viata liniara?
Te nasti, ai 7 ani de acasa, inveti bine, esti cuminte, faci exercitii suplimentare la mate, la 9 esti in casa, ai iubit doar dupa 18 ani, mergi la faculta, inveti sa devii cineva, te casatoresti, itt iei un job cu norma intreaga, muncesti din greu, odata pe an iti iei concediu, faci copii, ii inveti sa fie cuminti, sa nu injure, sa nu se bata, sa invete ca doar asa ajunge cineva, il indemni ca sportul si arta sunt moarte si nu se castiga din asta, ai grija ca sa manance bio pentru ca dupa 18 ani sa manance fast-food si sa se imprieteneasca cu etnobotanicele, ca e prea frustrat ca ai lui nu-l inteleg, ca sunt batrani si expirati, ca mama si tata au uitat cum e sa fii copil, au uitat ce vise aveau si ei si cat de puternici si mari se credeau, au uitat de prima dragoste si de dragote in general, au devenit oameni mari si seriosi, cu experienta.
Asta vrei sa ajungi? Asa vrei sa te priveasca copilul tau? Si asa vrei sa te priveasca sotul, colegii, parintii, prietenii si asa vrei tu sa fii, defapt?

Asa de martisor....

Ce pot sa spun despre 1 Martie? Foarte multe, dar, ce pot sa spun, avand in vedere ca nu prea imi plac florile, nici martisoarele si nici o anume zi pentru un anumit lucru.

Din punct de vedere personal, nu vad de ce tocmai azi trebuie sa primim flori, cadouri, dragoste, pupici, martisoare. De parca ar fi un Valentine's Day. Ce e previzibil in aceasta zi? Nimic.
Mister-ul de langa tine se trezeste de dimineata, se spala pe dinti, se imbraca si merge la servici. Si totusi, cand se intoarce de la servici, vine cu un buchet de flori, cu un "Te iubesc" pe buze, poate rostit ca si pe un "Buna dimineata."
La servici, e prima zi din an cand toti colegii tai realizeaza ca esti femeie. Numai azi stiu sa vorbeasca frumos cu tine, sa-ti dea atenti si nu neaparat o floare sau un martisor, pe care sa-l duci acasa si sa-l pui intr-un sertar, drept amintire, pentru ca la anul sa-l arunci ca nu mai ai loc, in sertar. Numai azi seful, daca e femeie si si daca e barbat, stie sa-ti vorbeasca frumos, sa iti zimbeasca si eventual sa te lase cu 5 minute mai devreme acasa.

De ce tocmai azi? Chiar avem nevoie de o zi anume din an pentru un anumit lucru?

Avem Valentine's Day, sa ne demonstram doar atunci dragostea?
Avem 1 Martie, sa ne amintim ca suntem femei, sotii, mame, prietene, colege, ca meritam dragoste, atentie, protectie, respect, flori, cadouri?
Avem 8 Martie, sa ne amintim ca avem mame si sa le multumim ca ne iubesc?
Avem Pasti, ca sa ne amintim ca e singura noapte din an, in care toti adolescentii pot sa bea si sa fumeze langa biserica, in ideea sacrificiului lui Iisus?
Avem 1 Iunie, sa ne amintim ca avem copii, sa-i dezlipim de la calculator, sa-i strigam in casa de pe unde or fi, sa le dam atentia necesara, sa-i intrebam cum a fost la scoala?
Avem 1 Decembrie, sa ne amintim de tara in care traim si sa-i zicem La Multi Ani Romania?
Avem Craciun, sa ne amintim sa-i sunam...a...scuze... sa le dam mesaje COPY-PASTE la toti din lista, chiar daca cu unii nu am vorbit de 100 de zile?
Avem 31 Decembrie, ca sa putem deveni melancolici dupa anul asta, care oricum a fost naspa rau de tot si sa devenim melancolici, cu speranta in suflet ca la anul, vom face tot ceea ce anul acesta nu am facut?

Pana unde?
Ne mai trebuie cateva sarbatori si zile speciale, care sa se numeasca: RESPECT, CULTURA, URA, LENE, PAPUCI, SOSETE, PAR, AMANTA, BANI, FALS, CHICI, SEX, FARA MASCA, DEZORDINE.....
Suntem ceea ce suntem si asa suntem in cea mai mare parte din an. De ce sa nu-i spun mamei cat o iubesc, cu fiecare ocazie pe care o am, sa-i cumpar flori fara ocazie, sa o respect ca femeie si sa o inteleg? De ce avem nevoie de o zi anume pentru fiecare lucru? Pentru dragoste, pentru mama, pentru el, pentru copii, pentru tara, pentru biserica? De ce ne este greu sa spunem din suflet te iubesc in fiecare zi, pana se mai poate spune si cand nu se mai poate, sa ne retragem incet, sa nu fim falsi?

Oricum ar fi, eu stiu ca si la anul, voi mai avea martisoare in sertar, puse alaturi de celelalte de anul acesta si anii trecuti...ca si gest dragut, al celor apropiati.

Dar e cel mai imprevizibil gest din partea lor!