Creata sa duc dorul...

Nu sunt deloc suparata. Sunt doar melancolica, nostalgica si trista. Dar nu sunt suparata pe lucrurile din jurul meu. Eu ma bucur de fiecare schimbare, doar asa ajung sa ma mai cunosc si mai mult, sa ma descopar ca om.

Doar ca azi, intre cateva tIgari si Gun's ma intrebam daca sunt creata sa duc dorul oamenilor din jurul meu, oamenilor pe care ii iubesc.
M-am mutat in orasul natal de dorul ei, al prietenei mele, a mentorului meu, de dorul mamei mele. Nu puteam sa ma adaptez la orasul mic si nu aveam nici un viitor. Am fugit inapoi la Cluj. Dar ii duc dorul zi de zi, pentru ca e mama mea, e sufletul pentru care eu traiesc.

Cand am crezut ca am ceea ce se numea copilarie, el a plecat. Mi-a frant inima si sufletul meu de copil, care nu a inteles exact ce inseamna: "Tatal tau are o alta femeie."
A plecat in graba, cu doua valize si nu s-a mai intors. Daca eu nu il caut nici el nu ma cauta. Ii duc dorul de 11 ani. Ne vedem, dar nu avem ce sa ne spunem. A trecut prea mult timp de cand a plecat, diferenta de varsta e prea mare. Dar am sa traiesc mereu cu aceeasi intrebare: "Cum e sa traiesti cu tatal tau in casa?" si o sa traiesc mereu cu acelasi dor de tata.

Acum, il am pe el. Doar ca viata si surprizele ei, ne ofera posibilitati extraordinare, dar in acelasi timp ne pune sa traim, poate departe unul de celalalt. Nu e nimic sigur. Dar, ma gandesc in perspectiva.
Imi ramane decat sa-l las sa plece pentru noi, pentru el si pentru mine. Doar ca azi si poate de acum incolo o sa duc dorul lui.

De parca nu e de ajuns ca duc dorul parfumului de cires de pe strada bunicilor, duc dorul bancii de la poarta unde o asteptam pe mama, duc dorul prietenei mele pe care am lasat-o aproape de orasul natal, duc dorul serilor din facultate in care nu aveam nici o grija, duc dorul diminetilor din liceu cand era si mama acasa, duc dorul noptilor in care dormeam cu ea si ma strangea in brate, duc dorul zilelor in care trei oameni se puneau la masa si se numeau familie, duc dorul mamei, duc dorul de tata, duc dorul lui....
si voi fi singura intr-un oras mare, aglomerat, cu fuste colorate si tramvaie pictate si voi fi ceea ce imi doream cand eram mica si azi nu-mi mai doresc...singura, independenta intr-un oras mare.
Nu ma paraseste, dar nu va fi acolo cand pun capul pe perna, cand ma trezesc trista, cand adorm plangand, cand am nevoie de el....
Nu pot sa nu simt in suflet tristete, eu traiesc prin oameni si cu ei.


DAR, MERGEM INAINTE PENTRU A NE CUNOASTE PE NOI INSINE!