Revizuind in trecut, am descoperit ca azi rad mai mult fata de anul trecut, pe vremea asta.
Ar trebui sa ma bucure acest lucru?
Anul trecut locuiam intr-un oras mic, prafuit, fara fuste colorate, unde totul era gri.
Azi am incercat orasul mai mare, colorat, agitat.
Si rad.
Am incercat anul acesta o parte din lucrurile pe care imi ziceam ca nu vreau sa le fac.
Si rad.
Dar oare, razand, ma pierd pe mine?
Nu sunt sado-maso, doar ca stiu un lucru. Nu pot sa dau din sufletul meu hartiei, doar atunci cand nu rad.
Iar eu acuma, rad.
Razand, ma simt uman. Dar simt ca ma pierd in multitudinea de culori. Si mie frica sa nu ma pierd, sa nu ma regasesc la anul printre ceea ce detestam eu.
Dar stiu ca nu va fi asa. Ascultand vuietul vantului, clinchetul clopoteilor, versurile placute mie, ma plimb din nou pe strazile luminate artificial si nu am nevoie de companie, iar in timpul putin pe care il mai am cu mine, ma regasesc mereu.
Grijile celor din jur pentru mine sunt mai putine sau cel putin asta simt eu.
Si ma consolez, ca merit sa zambesc in fiecare zi, pentru ca am invins.
In fiecare zi, revizuiesc, incerc sa ma testez, si nu ma mai simt afectata.
Iar acum, rad.
Poate e doar o masca?
Unde e adevarul?
Intrebarile vor ramane, pentru ca suntem tot singuri, chiar daca in jurul nostru e zumzet.
E o vorbă, încă din antichitate: pasărea sătulă nu cântă. Alta, poate şi mai veche, din basme, ne arată că atunci cănd El, sau Ea, sau amândoi, trăiesc fericiţi, nu mai e nimic de spus. Alta, mai nouă, zice că artistul, autorul în general, e o persoană în suferinţă, iar publicul savurează rezultatul agoniei lui.
RăspundețiȘtergereS-ar zice că oamenii fericiţi n-au poveste. Sau dacă da, una banală, despre care n-ar citi nimeni. Alea sunt statistici, nu poveşti.
Deci, râzi azi. Mâine, probabil, vei scrie.
Frumoasa analogia ta. Multumesc de incurajari, azi, la inceput de an, mi-au ridicat moralul, mi-au intarit increderea. Intrebari, cum spuneam, vor fi mereu. Abia astept raspunsul, ca sa pot sa-l impartasesc cu voi.
RăspundețiȘtergere